3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
Bogdan Aurescu: „România asigură Republicii Moldova peste 90% din necesarul de consum de energie electrică. Situația este gravă”

România asigură Republicii Moldova în acest moment peste 90% din necesarul de consum de energie electrică, a declarat sâmbătă ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, într-un interviu la Digi24. 

Foto: INQUAM Photos/George Călin

„Situaţia este gravă, pentru că în acest moment Republica Moldova are o situaţie energetică foarte complicată, fiind dependentă sută la sută de resurse externe şi în ceea ce priveşte gazul şi în ceea ce priveşte energia electrică.

Pentru energie electrică deja România în acest moment asigură cred că peste 90% din necesarul de consum al Republicii Moldova.

Din acest punct de vedere, aş spune că reacţia României a fost extrem de promptă de la momentul în care de fapt după bombardamentele din Ucraina nu a mai putut să exporte energie electrică în Republica Moldova. Şi atunci, acel necesar pe care Republica Moldova îl cumpăra din Ucraina a fost şi este asigurat în acest moment de către România”, a declarat Aurescu, la Digi24.

Potrivit acestuia, deocamdată România poate asigura acest necesar, iar „specialiştii în energie pot să spună mai bine care sunt intervalele de timp pe care se poate conta” pentru livrări de energie electrică.

El a afirmat că România a ajutat republica Moldova şi cu furnizarea de păcură şi lemn de foc. „De asemenea, am ajutat Republica Moldova prin furnizarea de păcură, de lemn de foc. Guvernul a aprobat 130.000 de metri cubi de lemn de foc la solicitarea Republicii Moldova. Continuăm cu apelurile la comunitatea internaţională pentru a acorda granturi Republicii Moldova ca să poată să cumpere energie de pe piaţa liberă”, a mai adăugat ministrul.



Pub