35,90 lei/l Motorina urcă la 35,90 lei/l, benzina la 32,72 lei/l: noile prețuri ANRE de vineri 600 cazuri ANSP: 600 cazuri scabie și 313 pediculoză în 2026 47 acțiuni traumatice Bărbat bătut până la moarte în Bălți: expertiza a constat 47 de acțiuni traumatice, 26 la cap 36 ori Importul de cărbune s-a prăbușit de 36 de ori: de la 4.700 tone la 130 tone în septembrie
UNInterviu cu Fadei Nagacevschi: Reforma Justiției vine cu schimbarea Constituției, fără evaluări, dar cu noțiuni de integritate, balanță și control: La noi s-au creat state în stat

Ministrul Justiției povestește etapă cu etapă cum va fi realizată mult-discutata reformă a Justiției. Astfel, evaluările externe sau interne ale judecătorilor și procurorilor au fost anulate, din lipsă de consens, atât pe intern, cât și pe extern, iar reformarea întregului sistem va demara cu modificarea Legii Supreme, așa cum au recomandat și organismele europene.

„Sperăm în luna iulie să finalizăm consultațiile și să definitivăm proiectul, pentru a-l depune în Legislativ, unde va demara o altă etapă de consultații publice, iar după 6 luni de zile sperăm că Legea Supremă va fi modificată”, a declarat Fadei Nagacevschi la emisiunea UNInterviu, de la UNIMEDIA.

În cazul în care proiectul de modificare a Constituției nu va fi agreat de marea majoritate a deputaților timp de un an de zile de la prezentarea acestuia în Parlament, atunci acesta este declarat nul, iar Reforma Justiției revine acolo de unde încă nici nu a prornit.

„Noi discutăm cu societatea civilă și cu deputații din PSRM PD; PAS și Platforma DA. Cu Șor și Pro-Moldova nu discut, din considerente morale, inclusiv”, a declarat ministrul Justiției.

Oficialul are și un termen în care urmează a fi implementat planul de acțiuni, în urma cărora instituțiile statului vor deveni mai libere, mai integre și vor intra într-un sistem de control și asigurare unei balanțe reciproce.

Despre acestea, dar și despre dosarul Gemenii, Avia Invest, penitenciare, CSM și Curtea Constituțională, aflați din emisiunea ce urmează:


Pub