„Polițiștii au observat pe o stradă din satul Pîrlița un Renault Megane, care se deplasa neuniform și au solicitat conducătorului auto să oprească mașina. La volan se afla un bărbat de 45 de ani ani, locuitor al satului Bumbăta.
În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce vehicule. Testat cu aparatul alcoolscopic s-a confirmat că șoferul era în stare de ebrietate avansată.
Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar în privința șoferului a fost pornit un dosar penal pentru conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Vă îndemnăm repetat, dacă ați consumat alcool nu urcați la volan și nu puneți viața voastră și a celorlalți participanți la trafic în pericol.
Fiți responsabili! Împreună putem spori securitatea în trafic”, se arată într-un comunicat emis de Poliție.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!