79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Irina Vlah cere demisia lui Buzatu: Premierul a spus că Guvernul şi „Energocom” nu au depus suficiente eforturi

Irina Vlah, lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, susține că premierul Vasile Tofan a recunoscut public greşelile guvernării şi ale „Energocom” în achiziţia de gaze naturale, după ce premierul a spus că Guvernul şi „Energocom” nu au depus suficiente eforturi pentru negocierea din timp a contractelor pe termen lung. După aceste declaraţii ale premierului, Vlah cere demisii.

Foto: Irina Vlah

„După aceste declaraţii ale Premierului, este absolut evident că trebuie să urmeze demisii. În primul rând, a conducerii „Energocom”, dar şi a factorilor de decizie din Guvern, care au atribuţii directe în ceea ce ţine de aprovizionarea Republicii Moldova cu gaze naturale. Simple constatări că s-au făcut greşeli nu sunt suficiente, pentru că, în rezultatul acestor greşeli au de suferit direct cetăţenii, economia naţională.  Mai ales că „Enegocom” are şi alte „păcate”, despre care eu am vorbit nu o dată anterior. Guvernul a garantat un credit de 400 milioane de euro pentru „Energocom”, unul din scopuri fiind anume achiziţia din timp a gazelor naturale, lucru care nu a fost făcut.

„Energocom” a înregistrat în ultimii doi ani un profit de circa 1,2 miliarde de lei, în timp ce au crescut tarifele. Numai în 2026 „Energocom” a decis să facă achiziţii pentru sine de peste 100 milioane de lei, dar a fost nevoit să renunţe la o parte din aceste achiziţii, după ce eu personal am dat publicităţii respectivele cifre şi s-a format presiune publică”, a enumerat politiciana.

Irina Vlah a mai spus că „Energocom” a cheltuit sume impunătoare pentru cumpărarea hârtiilor de valoare de stat, în loc să se ocupe de achiziţia din timp a gazelor naturale.

„Şi şirul „păcatelor” „Energocom” poate fi continuat, dar cred că şi aşa e clar că, conducerea acestei întreprinderi, dar şi factorii de decizie responsabili din Guvern trebuie demişi. Rămânerea lor în funcţii va însemna noi greşeli, care vor lovi direct în cetăţeni!”, a mai afirmat ea.

Compania, dar și șeful Energocom, Eugeniu Buzatu, nu au comentat deocamdată aceste declarații.


Pub