35,53 lei/l Motorina bate noul record: 35,53 lei/litru de mâine, cea mai mare cotație ANRE 50 miliarde lei CNAS administrează 50 miliarde lei pentru 800.000 de beneficiari, cel mai mare buget social 20,10 lei Euro scade la 20,10 lei, dolarul la 17,42 lei — leul se întărește ușor la cursul BNM 24 °C Temperatură maximă de 24°C astăzi la Chișinău, vreme uscată și înșorită toată ziua
(foto) Șoferița, care a lovit mortal fetița de 10 ani la Fălești, cercetată în stare de libertate: Cum arată mașina acesteia, după impact

Șoferița de 24 de ani, care a spulberat copila de 10 ani pe o trecere de pietoni din Fălești, este cercetată penal în libertate. Despre aceasta a declarat pentru UNIMEDIA, Eugenia Molceanov, ofițera de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești. Copila s-a stins din viață pe patul de spital, câteva ore mai târziu după impact. Între timp, bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat imagini cu automobilul șoferiței, după accident. 

Foto: colaj

Martori ai accidentului au declarat pentru UNIMEDIA că șoferița ar fi protejată de organele de drept. Însăși informațiile despre tragedie au ieșit la iveală după ce redacția noastră a fost sesizată de oameni, care nu-și doreau ca acest caz să fie mușamalizat, peste două zile de la producerea accidentului.

sursa foto: luchianiuc.com

La rândul său, poliția neagă acuzațiile despre o eventuală protecție pentru tânăra care era la volan și declară că oamenii legii cercetează toate circumstanțele.

Potrivit ofițerei Molceanov, pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar femeia riscă până la 7 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.


La data de 2 decembrie, aproximativ ora 07:30 dimineața, în orașul Fălești, o șoferiță în vârstă de 24 de ani, locuitoare a orașului Soroca, conducând un automobil de marca „Mitsubishi”, a tamponat o fetiță de 10 ani, din orașul Fălești, care traversa partea carosabilă regulamentar, pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, copila a fost internată la spital, unde a decedat în seara zilei de 3 decembrie.

Fetița de 10 ani, care a fost spulberată pe o trecere de pietoni din Fălești, a fost înmormântată la data de 5 decembrie. Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, orașul Fălești a venit cu un mesaj de condoleanțe.


Pub