Mai mult decât atât, Chironda a anunțat că va cere suspendarea din funcție a arhitectului-șef al capitalei, Svetlana Dogotaru, din motiv că aceasta ar fi „dat dovadă de lipsă de profesionalism în chestiunea cu privire la Hotelul Național”.
„Aceasta jonglare cu schițele de proiect induce în eroare atât autoritățile publice, cât și societatea civilă. Nu este clar ce va fi construit până la urmă. Constat o lipsă de profesionalism din partea Direcției Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare care a admis încălcarea procedurilor de creare a planului de construcții. Voi veni cu inițiativa de suspendare din funcție a Svetlanei Dogotaru, la fel și suspendarea certificatului planului de urbanism până la clarificarea situației. Țin să menționez că scrisoarea de la CNA nu a răspuns la solicitarea pe care am făcut-o eu”, a declarat Victor Chironda la o conferință de presă susținută astăzi.
Viceprimarul a menționat că demolarea Hotelului Național „înseamnă lichidarea unui simbol al orașului, iar construcțiile noi ar putea cauza incomodități locuitorilor capitalei, cum ar fi formarea ambuteiajelor”.
„Eu nu propun beneficiarului de a demola sau nu clădirea care se află în proprietatea sa, dar solicit o abordare corectă a situației. Îmi asum să solicit întrevederi cu organele de specialitate pentru o colaborare mai strânsă și direct pentru găsirea unei situații de compromis. Eu nu voi permite nimănui să folosească numele meu pentru acoperirea unor activități pe care nu le consider legale și corecte”, a adăugat Chironda.
Svetlana Dogotanu nu a comentat deocamdată declarațiile lui Chironda.
Pretura Centru au organizat, pe 12 iunie 2021, consultări publice privind planul urbanistic de detaliu a teritoriilor pe care este amplasat Hotelul Național. Astfel, clădirea ar urma să fie demolată, iar în locul acesteia se vrea ridicarea unui adevărat complex locativ, înalt de 25 de etaje.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!