Potrivit spuselor sale, „în ciuda numeroaselor modificări, Codul Electoral conține încă multe ambiguități și lacune. Din această cauză, participarea la campania prezidențială se poate transforma într-o cursă prin câmp minat pentru candidați, când totul va depinde de interpretările Comisiei Electorale Centrale”.
„Deoarece respectarea legii pentru mine este prioritatea cea mai mare, echipa noastră juridică a revizuit legislația electorală pentru a identifica prevederile ambigue care, atunci când sunt interpretate în două moduri, prezintă riscuri pentru sancționarea candidaților de către autoritățile electorale.
Am trimis către CEC o cerere de clarificare a prevederilor ambigue ale Codului. Am considerat că este important să public această scrisoare, deoarece se referă la o problemă de interes public”, a explicat politiciana.
Găsiți lista întrebărilor care urmează a fi clarificate de către CEC – aici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!