„Aș vrea s-o întreb pe distinsa Maia, dar ce e la noi cu decizia CSS cu privire la prețuri? Precum și cu alte decizii. Unde sunt măsurile anunțate privind combaterea inflației, rapoarte, analiza motivelor și metodele de înlăturare? În curând vom sărbători un an de la una din întâlnirile căpcăunilor, dar totul e liniștit și bine.
Dacă prețurile nu s-au speriat de adunarea netrebnicilor, care se autointitulează Consiliul Suprem de Securitate, atunci de ce ar trebui să se sperie judecătorii? Dragă Maia (bate vând aduce ploaia), demult nimeni nu se mai teme de tine. Te-ai transformat într-o figură comică, un clovn în fustă. Incapabilă să mergi la compromis și negociere, semeni amenințări deșarte la dreapta și la stânga, trezind zâmbetul tuturor celor care te cunosc. Cu astfel de dispoziție nu mai vinzi elefantul!
P.S.: Am privit apariția ei spontană de vineri în Parlament. Am văzut o femeie isterică grăbită cu un haos total în cap.
Apropo, în cercurile judecătorilor se vorbește că perturbarea alegerilor de la adunarea de vineri a judecătorilor, este un salut din partea lui Sergiu Litvinenco pentru Maia. Foștii apropiați sunt supărați și dau de înțeles că fără ei sistemul nu funcționează și nu poate fi condus. Mesajul este unul simplu - cheamă-mă și totul va fi bine”, a scris Veaceslav Platon.
În plină Adunare Generală a Judecătorilor, președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze o instanță separată, care să investigheze cazurile de corupție mare din sistemul justiției. „Cei corupți, cei deprinși cu comenzi la telefon, cei obișnuiți cu mita nu vor să-și schimbe năravul sau, și mai mult, să fie pedepsiți pentru ce au făcut”, a declarat Maia Sandu, care a mers cu o vizită surpriză în Parlament și a ținut un discurs la tribuna centrală.
După patru ani de tentative eșuate, judecătorii din Republica Moldova s-au întrunit la Adunarea Generală. Timp de 5 ore, cei peste 300 de magistrați au avut luări de cuvânt, apoi au decis să ia o pauză în care să elaboreze o declarație comună, despre starea lucrurilor în justiție, apoi se va veni cu propuneri despre regulament.
Șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că va convoca pentru ziua de luni, la ora 14:00, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu situația excepțională din justiție. Asta după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!