4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(stop cadru) Domentiuc, în plen: „În statul condus de PAS pot fi ridicate doar amenzile și impozitele”

Proiectul care prevede suspendarea înmatriculării vehiculelor, prezentat în ședința de astăzi a Parlamentului, s-a lăsat cu replici și dispute. „Înțeleg că în statul condus de dvs, pot fi ridicate doar amenzile și impozitele”, a declarat Adrian Domentiuc, deputat PCRM, comentând unele prevederi legislative, explicate în plen de către Secretarul de Sat al MAI Alexandru Bejan.

Foto: captura video

Alexandru Bejan, Secretar de Stat MAI, a prezentat, în plen, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (suspendarea înmatriculării vehiculelor) și a răspuns la întrebările deputaților.

„Dacă îngropăm satele, apoi le îngropăm până la urmă. Statul întâi trebuie să creeze condiții ca cetățenii să poată procura automboile mai nou, să repare drumurile și abia apoi să ceară din cetățeni. Noi știm tare bine ce automobile sunt la țară, mai ales ce tehnică agricolă au unii agricultori. Cum credeți, cetățenii de la țară vor fi afectați?”, a întrebat deputatul PCRM Andrian Domentiuc.

„Nu ne putem împăca cu faptul că în localitățile noastre circulă motociclete neînregistrate sau care prezntă pericol. Cât privește dacă au posiblitate sau nu, sunt niște reguli clar stabilite, care trebuie să fie respectată și în prezent. Propunerile noastre presupun acea noțiune de suspendare și ce se întâmplă și ce se întâmplă în timpul suspendării. Sub nicio formă nu venim să vânăm, sancționăm sau alte astpecte de acest gen”, a răspuns Alexandru Bejan.

„Înțeleg că în statul condus de dvs, pot fi ridicate doar amenzile și impozitele”, a comentat Adrian Domentiuc.

„Mai nou vom angaja în Poliția Rutieră deja ingineri ori vor fi cursuri speciale pentru ei? Părerea mea e că puneți o bâtă în mâna organelor de forță”, a adăugat și deputatul Andrei Godoroja din PCRM.

„Nu trebuie să facem populism aici și să ne îngrijim de o persoană care urcă la volanul unei mașini cu defecte grave, care pune în pericol viața celorlalți participanți la trafic”, a comentat, în replică, deputatul PAS Vasile Grădinaru.

După dezbateri, proiectul de lege a fost votat în lectura I de 54 de deputați.


Pub