În octombrie 2021, Guvernul a avizat negativ proiectul privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei.
Propunerea de a renunța la schimbarea orei de două ori pe an fusese înaintată de Fracţiunea parlamentară a Partidului Politic Șor, în luna august 2021.
În martie 2019, Parlamentul European a renunţat schimbarea sezonieră a orei, măsura urmând să fie aplicată din 2021. Propunerea nu a fost încă examinată de Consiliul Uniunii Europene, respectiv, aceasta nu a fost adoptată şi nu a intrat în vigoare.
Abolirea este dificilă, deoarece nu există o opinie majoritară între cele 27 de state membre cu privire la care sistemul de măsurare a timpului care ar trebui să se aplice în viitor. O dată cu sfârșitul schimbării orei, statele membre ar putea decide singure dacă doresc ora permanentă de iarnă sau de vară.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!