15–49 L/mp Avertizare cod galben: ploi cu 15–49 litri pe metru pătrat pe arii extinse 1.200 arestări Proteste în Franța: 1.200 de arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri și violențe 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 euro lunar pentru șase luni printre pinguini la Port Lockroy 20% reducere Marin Madan la Operă: spectacolul „Moldovan” cu 20% reducere la bilete până 21 octombrie
Șoferii, obligaţi să treacă testarea antidrog, la solicitarea Poliţiei. Ce se întâmplă, în caz de refuz

Șoferii din Moldova vor trebui să accepte testarea antidrog la solicitarea Poliției. Oamenii legii vor avea dreptul să verifice dacă conducătorii auto sunt sub influența substanțelor interzise și, dacă este necesar, să-i ducă la instituții medicale specializate. Noile reglementări au fost aprobate în cadrul ședinței Guvernului.

Foto: libertatea.ro

„Polițiștii vor fi împuterniciți să verifice conducătorii auto și persoanele bănuite de consumul de droguri, dar și să îi însoțească la o instituție medico-sanitară, aceștia fiind obligați să accepte necondiționat testarea antidrog la cererea angajaților poliției”, a precizat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

„Totodată, persoana testată antidrog, care nu va fi de acord cu procedura testării, funcționarea aparatului de testare sau rezultatul testării, va avea dreptul să-l conteste prin examinare medicală cu recoltarea obligatorie a probelor biologice. Persoana testată va fi însoțită de un angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliției la cea mai apropiată instituție medicală abilitată, similar procedurii de testare alcoolscopică”, se arată în nota informativă a proiectului aprobat.

Refuzul persoanei de a merge la o instituție medicală pentru prelevarea probelor biologice va fi considerat ca renunțare la dreptul de a contesta rezultatul testării antidrog, ceea ce va face ca rezultatul inițial să rămână valabil.


Pub