20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Moldovenii care muncesc legal în Spania ar putea beneficia de pensie sau indemnizație de stat

Cetățenii R. Moldova care muncesc legal în Regatul Spaniei vor primi prestații sociale. Se desfășoară cea de-a treia rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale între Moldova şi Spania, cât și a proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului. Delegaţia R. Moldova este reprezentată de experţi în domeniul asigurărilor sociale ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Foto:

Acordul are drept scop asigurarea unui cadru de garanţii sociale pentru lucrătorii migranţi din ambele state care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate legală de muncă şi în prezent domiciliază pe teritoriul unuia din statele contractante, precum: pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaş, pensie de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensie şi indemnizaţie de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale.

Aranjamentul Administrativ este mecanismul de implementarea a Acordului în domeniul securității sociale dintre cele două state, prin care se stabilesc condițiile și procedurile de colaborare și comunicare între autoritățile și instituțiile competente în vederea schimbului de documente și informații necesare pentru stabilirea dreptului la prestațiile de asigurări sociale persoanelor îndreptățite.

Până la etapa actuală, Republica Moldova a încheiat 14 acorduri în domeniul securităţii sociale bazate pe principii europene de proporţionalitate cu următoarele state: România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus.


Pub