„După un an și jumătate de absență, după câteva amânări privind publicarea datelor, am urmărit azi prezentarea BOP a cărui punct central a fost explicația situației că aceeași companie de sondare, cu aceleași întrebări, în practic aproape aceeași perioadă de culegere de date … au obținut rezultate diferite (într-un sondaj Președintele Maia Sandu pe locul I, iar în altul pe locul III).
Ce să-i faci!? Așa-i în tenis ))) Greu și cu politica/guvernarea, greu și când măsori de prea multe ori performanța și ajungi să nu mai fi de acord cu propria ta părere”, a declarat Petruți Doru, directorul IMAS.
Cetățenii Republicii Moldova s-au împărtășit cu opiniile privind încrederea pe care o au în personalitățile politice din țara noastră.
Astfel, potrivit sondajului, cel mai mare procent dintre respondenți au spus că au încredere în Maia Sandu, acesta fiind douăzeci la sută.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a pierdut din încrederea moldovenilor, poziționându-se pe locul doi, cu doar - 9,4%.
Totodată, Ilan Șor a acumulat - 6,3%, primarul capitalei, Ion Ceban doar 2,8% de încredere din partea cetățenilor, iar Vladimir Voronin - 2,1%.
Cele mai puține voturi în cadrul sondajului au acumulat Andrei Năstase, Vlad Batrâncea și Renato Usatîi, cu 0,9%, 0,7% și respectiv cu 0,5% din respondenți.
40,3% din respondenți au precizat că nu au încredere în nimeni din personalitățile politice din Republica Moldova. 9% nu știu, iar 1,8% nu au oferit răspuns.
La sondaj au participat 1132 persoane cu vârsta de peste 18 ani, datele fiind colectate în perioada 29 octombrie - 10 noiembrie.
Anterior, în cadrul celui de al 4-lea Barometru privind situația politică din Moldova și relația cu România, produs comun IDIS Viitorul, CBX Research și IPRIS București, au fost prezentate următoarele rezultate: fostul șef de stat, Igor Dodon și primarul capitalei, Ion Ceban, s-au bucurat de cea mai multă încredere din partea cetățenilor, iar Maia Sandu, a pierdut din încrederea oamenilor, ocupând a treia poziție.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!