Din spusele mamei băiatului de 16 ani, care este arestat, acesta i-a spus că între el și prietenul său, Dumitru, ar fi izbucnit un conflict, iar acesta l-ar fi atacat primul.
„Mamă, eu n-am vrut. El întâi a sărit la mine, m-a lovit cu o piatră în cap… Eram sub el de vreo 15-20 de minute, nu mai aveam aer, mă luptam”, i-ar fi spus băiatul mamei sale.
Mariana Iațco afirmă că fiul ei, în încercarea de a se apăra, acesta ar fi lovit victima cu o piatră. Ulteror, băiatul ar fi sunat la 112, însă medicii ajunși la fața locului nu au mai putut salva viața copilului.
Părinții victimei spun că au aflat despre tragedie în dimineața zilei de 18 aprilie, când polițiștii au venit la ușa lor. Băiatul decedat era elev în clasa a IX-a și, potrivit apropiaților, în ultimii ani ar fi abandonat școala.
De cealaltă parte, mama presupusului agresor susține că fiul ei nu a avut intenția de a ucide și cere ca acesta să fie cercetat în libertate, invocând autoapărarea. „Era plin de sânge… mi-a spus că nu avea aer și că s-a apărat”, a declarat femeia.
Totodată, primarul localității aifrmă că ambii minori se aflau în vizorul autorităților, după ce ar fi pătruns în mai multe gospodării din sat.
Totuși, instanța a dispus plasarea minorului în arest preventiv pentru 30 de zile.
„Eu am lucrat toată ziua în grădină și seara m-am culcat obosit. Nu am auzit cum el a ieșit din casă”, a declarat tatăl lui Dumitru.
Un caz cutremurător este investigat de polițiștii din Dondușeni, după ce un minor de 15 ani și-a pierdut viața, după ce ar fi fost bătut de un alt adolescent, pe 18 aprilie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!