Potrivit constatărilor preliminare, un cetățean al Canadei, în vârstă de 42 de ani, a selectat coridorul verde - „Nimic de declarat”, iar la întrebările funcționarilor vamali a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării.
„Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, a fost dispus efectuarea unui control detaliat. În urma verificărilor, în bagajul pasagerului au fost depistate 15 unități de ceasuri și bijuterii presupuse a face parte din categoria bunurilor de lux.
Bunurile urmează să fie supuse expertizei pentru stabilirea exactă a autenticității și valorii acestora. Potrivit estimărilor preliminare, valoarea acestora se ridică la circa 250.000 de dolari SUA.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată pentru nedeclararea mărfurilor transportate peste frontiera vamală”, se arată în comunicat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!