6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) Al 16-lea, pe 16 mai: Satoshi va urca pe scenă în a doua jumătate a finalei Eurovision 2026. Ordinea completă a țărilor

Organizatorii Eurovision Song Contest 2026 au făcut publică ordinea în care artiștii vor evolua în marea finală programată pentru sâmbătă, 16 mai. Reprezentantul Republicii Moldova, Satoshi, va intra în concurs cu numărul 16.

Foto: Instagram

Show-ul va începe cu prestația artistului danez Søren Torpegaard Lund, care va interpreta piesa „Før Vi Går Hjem”. Finala se va încheia cu reprezentantul țării gazdă, Austria.

Ordinea evoluțiilor în finala Eurovision 2026:

  1. Danemarca
  2. Germania
  3. Israel
  4. Belgia
  5. Albania
  6. Grecia
  7. Ucraina
  8. Australia
  9. Serbia
  10. Malta
  11. Cehia
  12. Bulgaria
  13. Croația
  14. Regatul Unit
  15. Franța
  16. Republica Moldova
  17. Finlanda
  18. Polonia
  19. Lituania
  20. Suedia
  21. Cipru
  22. Italia
  23. Norvegia
  24. România
  25. Austria

Ucrainenii i-au cântat lui Satoshi versiunea ucraineană a piesei „Viva, Moldova!”, care a trecut în finala Eurovision. Care a fost reacția artistului, aflați în știre.

La 12 mai, Republica Moldova s-a calificat în finala Eurovision 2026, după prestația lui Satoshi pe scena de la Viena. Artistul a reușit să impresioneze publicul cu piesa „Viva, Moldova!” și va evolua din nou în ultimul act al competiției, pe 16 mai.

Republica Moldova a deschis show-ul Eurovision de la Viena, iar Satoshi a oferit un moment plin de energie și adrenalină pe scena concursului. Artistul a interpretat piesa „Viva, Moldova!”, îndemnând publicul să voteze cu numărul 01.

Atmosferă incendiară a fost pe scena de la Eurovision! Prestația lui Satoshi nu doar că a ridicat sala în picioare, dar a stabilit și un nou record de zgomot pentru întreaga seară. Sonometrele au indicat valori uluitoare, confirmând că artistul a fost preferatul absolut al publicului în materie de energie.

La 7 decembrie 2025, s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor pentru Selecţia Naţională Eurovision 2026. În această etapă, Compania „Teleradio-Moldova” a recepţionat dosarele artiştilor interesaţi să reprezinte Republica Moldova la Concursul Internaţional Eurovision Song Contest 2026. Satoshi face parte din listă.

La 8 ianuarie, interpretul Vlad Sabajuc, cunoscut sub numele de scenă Satoshi, a publicat pe YouTube o versiune actualizată a piesei „Viva, Moldova”, cu care vrea să reprezinte Republica Moldova la concursul Eurovision 2026. În videoclip apare și artista Aliona Moon, precum și instrumentistul Vasile Advahov.

Membrii trupei din Federația Rusă Discoteca Avaria îl acuză pe interpretul moldovean Vlad Sabajuc de plagiat. Artiștii ruși susțin că piesa „Viva, Moldova!”, cu care acesta va reprezenta Moldova la cea de-a 70-a ediție a Eurovision Song Contest, se aseamănă foarte mult cu una dintre piesele lor.

În luna martie, Satoshi a publicat videoclipul pentru piesa „Viva, Moldova”, cu care ne va reprezenta țara la Eurovision 2026. În imagini apare și interpreta Aliona Moon, instrumentistul Vasile Advahov, dar și dansatori ai Ansamblului Joc.

Satoshi a reacționat la acuzațiile că ar fi plagiat piesa „Viva, Moldova” de la Discoteca Avaria, spunând că trupa a luat totul în zeflemea și că el nu este ascultător al formației. „Asta a fost cel mai cringe lucru cu care m-am trezit după finala națională”, a menținat Satoshi în cadrul interviului realizat de Vot Tak Moldova.

Pe 29 aprilie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că s-a întâlnit cu interpretul Vlad Sabajuc, cunoscut sub numele de scenă Satoshi, înainte de plecarea acestuia la Eurovision Song Contest 2026, unde va reprezenta țara noastră. „I-am urat succes și i-am spus că abia așteptăm să-l vedem evoluând”, a scris șefa statului pe rețele.

Republica Moldova, reprezentată de interpretul Vlad Sabajuc, cunoscut drept Satoshi, la Eurovision Song Contest 2026, are șanse mari să ajungă în finală, spunea anterior regizorul Roman Burlaca. „Pur instinctiv, eu cred, sunt sigur că Vlad o să ajungă în finală”, a declarat acesta.

Atmosferă incendiară la Viena! Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026, a susținut prima sesiune de repetiții pe marea scenă a concursului european. Artistul a oferit un spectacol plin de energie, demonstrând că este gata să lupte pentru un loc de frunte în marea finală.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că s-a întâlnit cu interpretul Vlad Sabajuc, cunoscut sub numele de scenă Satoshi, înainte de plecarea acestuia la Eurovision Song Contest 2026, unde va reprezenta țara noastră. „I-am urat succes și i-am spus că abia așteptăm să-l vedem evoluând”, a scris șefa statului pe rețele.

Festivitățile Eurovision 2026 au început duminică la Viena, unde mii de fani sunt așteptați pentru cea de-a 70-a ediție a concursului, care se va încheia cu finala din 16 mai. Evenimentul are loc însă într-un climat tensionat, după apelurile la boicot lansate din cauza participării Israelului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a arătat încântat de prestația Moldovei din semifinala Eurovision și a transmis un mesaj de susținere pentru Satoshi, reprezentantul țării noastre la concursul internațional.

Satoshi a făcut furori într-un costum elegant, la ceremonia de deschidere a concursului Eurovision. Artistul moldovean a pășit încrezător pe Covorul Turcoaz de la Viena, alături de echipa sa, și a interacționat activ cu fanii din public.


Pub