De asemenea, oficialul american a cerut să se respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în limitele hotarelor sale recunoscute internațional, care se extind și în apele sale teritoriale.
În acest sens, Statele Unite a venit cu o îndemnare către președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, și către președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, să rezolve această situație cât mai urgent.
Declarația completă o puteți vedea aici.
UNIMEDIA menționează că Ucraina acuză Rusia că a deschis focul şi a confiscat trei nave militare care îi aparţin, șase dintre oamenii de la bord fiind răniţi. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 25 noiembrie.
Reprezentanţii FSB au declarat că au demarat această acţiune deoarece navele ucrainene au intrat ilegal în apele sale teritoriale, ignorând avertismentele.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat „un act agresiv al Rusiei” şi o „escaladare premeditată” din partea Moscovei în zona Mării Azov.
În consecință, Petro Poroșenko a introdus, prin decret, stare de război în zece regiuni ale țării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!