„Domnilor Procurori, judecători, vă rog, examinați obiectiv și doar în baza legii, toate actele care ajung pe masa dvs, și luați decizii doar conform legii, aveți caracter să spuneți lucrurilor pe nume atunci când vi se împinge un dosar falsificat, nu continuați ilegalitățile începute de precedenții.
Pentru că se apropie timpul să răspundeți pentru crimele comise și persecutarea cu dosare penale false în privința oponenților politici ai Maiei Sandu și guvernării. Sper guvernarea să nu intre în agonie și având justiția capturată să încerce să-mi fabrice alte dosare penale doar pentru a mă ține în aceasta zonă gri, având temei să mă linșeze mediatic și să mă discrediteze.
Stimați jurnalisti, rog să fiți transparenți, echidistanți și obiectivi în difuzarea știrilor cu privire la cazul persecutării mele politice de către Maia Sandu și actuala guvernare”, a scris acesta.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a formulat o nouă învinuire în privința lui Vladimir Plahotniuc și Constantin Botnari. Aceștia sunt învinuiți de complicitate la depășirea atribuțiilor de serviciu și instigare la falsificarea actelor publice, în iunie 2019, în privința fostului director al Agenției Servicii Publice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!