20,16 lei Euro 20,16 lei, dolar 18,18 lei — cursul BNM pentru weekend 19,1 °C Maximă 19,1°C azi, apoi scădere bruscă la 7,5°C mâine 1 victimă O femeie de 64 ani a murit carbonizată în incendiu de 9 mp 8 m Salvatori l-au scos pe un bărbat blocat la 8 m adâncime
Comisia Vetting a decis nepromovarea judecătorului Ion Bulhac și a candidatului la CSJ Ion Bîtcă: Dosarele, transmise la CSM pentru decizia finală

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat nepromovarea reevaluării judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru și transmiterea către CSM a unui raport negativ privind candidatura avocatului Ion Bîtcă la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.

Foto: Colaj

„Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care au vizat judecătorii acestei instanțe.

În raportul de reevaluare, Comisia propune, pentru a doua oară, nepromovarea evaluării de către judecătorul Ion Bulhac, constatând neîntrunirea criteriului de integritate etică. Raportul a fost transmis Consiliul Superior al Magistraturii pentru examinare și adoptarea unei decizii finale.

Tot astăzi, Comisia a transmis CSM și raportul de evaluare privind candidatura avocatului Ion Bîtcă la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Comisia a constatat nepromovarea evaluării de către candidat, din cauza neîntrunirii criteriului de integritate financiară.

Rezultatele reevaluării sunt disponibile pe pagina web a Comisiei. Rapoartele vor fi publicate după expirarea termenelor legale de contestare sau, după caz, după pronunțarea unor hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție.”, se arată într-un comunicat.

Pe data de 17 iunie 2025, comisia de Evaluare a Judecătorilor a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ultimul raport de evaluare externă privind Curtea de Apel Centru, vizându-l pe judecătorul Ion Bulhac. Potrivit concluziilor Comisiei, magistratul nu a promovat evaluarea integrității.

Pe data de 30 decembrie 2025, raportul Comisiei de evaluare externă privind nepromovarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru a fost respins în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul a fost trimis la reevaluare.


Pub