Potrivit proiectului înaintat de deputații Blocului Comuniștilor și Socialișilor (BCS), Diana Caraman, Constantin Starîș, Inga Sibova, Nicolai Rusol, Valeriu Muduc și Vladimir Voronin lege are drept scop asigurarea transparenței activităților desfășurate de persoane juridice și fizice care primesc finanțare din surse externe și care participă la procesele politice, economice, sociale sau educaționale din Republica Moldova.
Înregistrarea și obligațiile agenților străini
Obligația de înregistrare. Orice entitate care întrunește criteriile definite la Art. 2 alin.1 este obligată să se înregistreze în Registrul Agenților Străini, gestionat de Comitetul pentru Controlul Influenței Străine.
Cererea de înregistrare trebuie să conțină: a) Datele de identificare ale entității; b) Sursa și volumul finanțării externe; c) Activitățile desfășurate și obiectivele acestora; d) Structura de conducere și afilierile internaționale.
Înregistrarea trebuie realizată în termen de 30 de zile de la primirea finanțării externe.
Procedura de control
- Agenții străini sunt supuși inspecțiilor anuale din partea Comitetului.
- Comitetul poate efectua controale inopinate dacă există indicații rezonabile privind încălcarea legii.
În cazul unor încălcări, Comitetul poate dispune:
a) Avertisment scris;
b) Aplicarea de amenzi;
c) Suspendarea activității pentru până la 6 luni;
d) Dizolvarea entității prin hotărâre judecătorească.
Sancțiuni
Lipsa înregistrării în Registrul Agenților Străini se sancționează cu amendă de la 50 000 la 200 000 lei.
Nedeclararea finanțărilor externe se sancționează cu blocarea conturilor bancare și confiscarea sumelor nedeclarate.
În cazul încălcării repetate a prezentei legi, instanțele de judecată pot dispune lichidarea entității.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!