După divorțul de Livia, Bordea a trecut printr-o perioadă complicată, marcată de dezamăgiri profunde și de o trădare care a lăsat urme adânci. Relația destrămată, dublată de ruptura de un prieten apropiat, a schimbat radical traiectoria emoțională a actorului. Departe de imaginea bărbatului așezat, acesta pare să fi intrat într-o etapă de explorare și de libertate asumată, încercând să-și redefinească viața sentimentală.
Cătălin Bordea s-a cuplat cu o puștoaică de 20 de ani
În lunile care au urmat separării, numele lui Bordea a fost asociat cu mai multe apariții feminine, atrăgătoare. Totuși, niciuna dintre aceste relații nu a părut să se transforme într-o poveste stabilă. Mai degrabă, pare că a fost o perioadă în care comediantul a testat limitele, a experimentat și a încercat să se vindece.
Recent însă, situația a luat o turnură neașteptată. Bordea a lăsat să se înțeleagă că se află într-o legătură cu o tânără extrem de tânără, aflată în jurul vârstei de 20 de ani. Diferența de vârstă a devenit rapid principalul subiect de discuție, mai ales în contextul în care mama fetei ar avea 45 de ani, o vârstă foarte apropiată de cea a comediantului, care a împlinit 41 de ani.
„Vorbesc cu o fată… și maică-sa… are 45. Ne mai interesează câți ani are fata?”, a spus Bordea în podcastul moderat de el.
Cert este că imaginea lui Cătălin Bordea din prezent diferă semnificativ de cea din anii în care părea stabil și ancorat într-o relație solidă. De la bărbatul rănit, care vorbea deschis despre suferință și dezamăgire, acesta pare să fi devenit mai relaxat, mai lipsit de constrângeri și dispus să-și trăiască viața după propriile reguli, indiferent de reacțiile din exterior.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!