Fotbaliștii au continuat partida după ce a fost semnalat bannerul în tribună
În minutul 34, arbitrul Sebastian Gishamer (35 de ani) din Austria a întrerupt partida pentru o pauză de hidratare, moment în care a fost chemat și la margine de către observatorul partidei. Acesta i-a comunicat și „centralului” despre un banner care se afla în tribune și care avea mesajul „Cipru este Grecia”.
Decizia a fost ca respectivul banner să fie scos din stadion, iar jucătorii și-au văzut mai apoi de meci.
Jucătorii au părut că nu sunt afectați de banner și și-au văzut de meci, Muriqi, fiind protagonistul primei reprize, prin cele două goluri marcate.
Fanii celor din Kosovo i-au huiduit pe „Tricolori” și au aruncat în ei cu o sticlă cu apă. Reacția lui Drăgușin
Naționala de fotbal a României nu a avut parte de susținere din partea fanilor la meciul de vineri seară, cu selecționata din Kosovo, scor 0-3, dar, în schimb, a avut parte de un comportament necivilizat din partea gazdelor.
Meciul de la Priștina, din prima etapă a UEFA Nations League, s-a disputat cu ”casa închisă”, cu aproximativ 14.000 de suporteri în tribune, toți kosovari, pentru că România a fost penalizată de UEFA și nu a avut dreptul la o galerie.
La final de meci, în drum spre vestiare, ”Tricolorii” au fost huiduiți copios, iar de undeva din tribună cineva a aruncat cu o sticlă cu apă. Drăgușin a reacționat imediat. A pus stop pe piept cu respectivul recipient, după care a salutat publicul și a continuat drumul.
Încă dinaintea partidei, kosovarii i-au huiduit pe fotbaliștii lui Mircea Lucescu (79 de ani). Momentul dedicat imnurilor naționale a fost total compromis atunci când s-a intonat ”Deșteaptă-te, române!”. Pe fondul huiduielilor din tribune, Nicolae Stanciu și colegii săi au cântat imnul național și cu mai mult patos.
Atmosfera ostilă s-a menținut și pe durata partidei, iar la final a culminat cu momentul în care jucătorii naționalei României au plecat spre vestiare. Un fan a aruncat, înspre ai noștri, cu o sticlă cu apă de 0,5 l, iar Radu Drăgușin (22 de ani), care a sesizat pericolul, s-a înălțat și a pus un stop pe piept. Apoi, i-a salutat discret pe kosovari și și-a continuat liniștit de drum.
Drăgușin a fost implicat și pe timpul partidei în mai multe clinciuri cu jucătorii gazdelor. De altfel, în minutul 90+4, fundașul lui Tottenham a și primit un cartonaș galben pentru un clinci cu fotbaliștii kosovari.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!