„Deputații PAS s-au declarat ieri, împotriva includerii, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, a proiectului socialiștilor privind interzicerea propagandei LGBT printre copii și interzicerea desfășurării marșurilor LGBT în R. Moldova. Cum comentați”, a fost întrebat Igor Dodon.
„Pur și simplu p.... Am vrut să spun un cuvând dur care începe cu p, dar voi fi cenzurat. Cum se poate? Dar, vreau să evidențiez că 25 de deputați din PAS s-au abținut. Înseamnă că au înțeles ceva. Nu au susținut inițtiva noastră, dar nici nu au votat contra. E un semnal că ei înțeleg, au copii. Noi insistăm pe interzicerea, la nivel legislativ, a oricărei propagande în R. Moldova, interzicerea marșurilor organizate de gay și lesbiene, în RM. Recent în Ungaria a fost aprobată o asemenea lege. E membru al UE, unde vreți să ajungeți. Vom insista pe această lege. E principial pentru noi”, a răspuns liderul PSRM.
Deputatul BCS Vladimir Ondostalco a propus, la ședința de ieri a Parlamentului, introducerea pe ordinea de zi, a unui proiect de lege elaborat în 2024, care interzice propaganda LGBTși a pornografiei în rândul copiilor.
„Ieri, fracțiunea noastră a înregistrat și un proiect, care prevede interzicerea marșurilor în care participă unii dintre deputații PAS”, a declarat Ondostalco.
Propunerea, însă, nu a acumulat suficiente voturi.
În septembrie 2024, Igor Dodon declara că a fost citat la Poliție, după ce Genderdoc-M a depus o plângere penală și contravențională pentru un „angajament electoral” al acestuia că e împotriva propagandei LGBT în școli. „Observați cât de atenți sunt și cât de prompt reacționează Guvernarea PAS atunci când reprezentanții Genderdoc-M se simt deranjați?! În cazul lui Nantoi, oamenii legii nu au constatat încălcări”, a scris ex-președintele țării.
„Am fost citat la Poliție pe declarațiile privind „propaganda LGBT” din partea celor mai mari P… Druji sau padruji, naiba știe. Lasă să mă cheme în judecată și pentru asta, dar noi suntem împotriva promăvării LGBT în școli și grădinițe”, a declarat ulterior Igor Dodon. „Numai am postat că am fost vizat, s-a început o gălăgie. Trebuia să merg la Poliție, dar m-a sunat polițistul să nu mai vin. S-a ridicat scandal și Maia Sandu s-a speriat că se discută asta public”, a mai menționat ex-președintele.
Mai devreme, liderul PSRM a comentat campania „Copiii LGBT în Școala Ta”: „Guvernarea Maiei Sandu distruge pas cu pas credința, familia, economia. Această conducere distruge Țara!”. Dodon a mai menționat atunci că este „categoric împotriva propagandei homosexualității și a desfrâului în școli, băgată insistent de actuala conducere anti-națională și anti-creștină”. La rândul său, PAS a refuzat să comenteze acuzațiile.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!