Anterior bavarezii de la BMW anunţau că viitoarele lor electromobile vor putea fi distinse prin sunete speciale, create de compozitori cu renume. Ei bine, o filosofie similară a fost adoptată şi de Skoda, care nu şi-a dorit ca primul electromobil din noua gamă creată pe platforma MEB să sune ca un plug-in hybrid ordinar. Astfel, cehii au apelat la laboratorul specializat din cadrul Volkswagen Group, unde cu implicarea compozitorilor de muzică a fost compus sunetul distinctiv al lui Enyaq iV. Cum anume va suna noul Enyaq iV? Puteţi asculta în secvenţa video asociată acestei știri.
Sunetul "electrificat" va fi difuzat dintr-o boxă integrată în partea frontală a maşinii în modulul de răcire a bateriei. Cehii susţin că sistemul nu are nevoie de mai multe difuzoare, fiind capabil să emită un sunet voluminos, care să se facă auzit chiar şi pe străzi mai aglomerate şi poluate de diverse zgomote.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!