79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Mărar, pătrunjel și ceai negru contaminate cu pesticide: ANSA a distrus marfa înainte ca aceasta să ajungă pe rafturile magazinelor din țară

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță blocarea și distrugerea mai multor loturi de produse alimentare de import: 7500 kg mărar, 7500 kg pătrunjel și 171,36 kg (4032 pliculețe a câte 42,5 gr.) de „Ceai negru”.

Foto: ANSA

Probele au fost prelevate la postul de inspecție de la frontiera Leușeni, în cadrul implementării ordinelor ANSA de controale întărite.

Analizele de laborator au indicat depășirea limitei maxime admise (LMA) pentru pesticidele Penconazol, Kresoxim-metil și Novaluron, substanțe chimice care pot genera riscuri severe pentru sănătatea umană. Atăt ceaiul, cât și produsele vegetale au fost declarate neconforme și au fost distruse integral, sub supravegherea inspectorilor ANSA.

Produsele din loturile respective nu au ajuns pe piața Republicii Moldova”, se arată în comunicatul emsi de ANSA.


Pub