35,81 lei/l Motorina la 35,81 lei/l (+25 bani), benzina la 32,99 lei/l (-22 bani): noile prețuri ANRE de mâine 6 Șase persoane, patru minori, reținute și arestate 30 de zile pentru tortura unui student la UTM 20,126 lei Euro la 20,126 lei (+2 bani), dolarul la 17,9568 lei (+3 bani): cursul BNM de azi 240.000 doze ANSP a cumpărat 240.000 doze vaccin antigripal; un caz COVID și unul de gripă A în ultima săptămână
Sudan a condamnat la pedeapsa capitală 27 de membri ai serviciilor de informaţii pentru torturarea, până la moarte, a unui manifestant

Un tribunal sudanez a condamnat luni la moarte 27 de membri ai serviciului de informaţii, găsiţi vinovaţi de torturarea până la moarte a unui manifestant la începutul anului, relatează AFP, citată de News.ro.

Foto: EPA

Este vorba despre primele condamnări la pedeapsa capitală a unor membri ai forţelor sudaneze, din cauza uciderii unor manifestanţi, la un pic mai bine de un an de la începutul unei revolte fără precedent împotriva regimului.

Cel puţin 177 de persoane au fost ucise în reprimarea revoltei împotriva guvernului din Sudan, potrivit Amnesty International. La 19 decembrie 2018, sute de sudanezi au început să manifesteze în mai multe oraşe din ţară, în urma deciziei Guvernului de tripla preţul pâinii, în plină criză economică.

Această manifestaţie s-a transformat într-o revoltă, care a condus, la 11 aprilie, la destituirea de către armată a preşedintelui Omar al-Bashir, după 30 de ani de putere neîntreruptă.

Temutul Serviciu Naţional sudanez de Informaţii şi Securitate (NISS) a jucat un rol-cheie în reprimare, în iulie, iar militarii aflaţi la putere l-au redenumit Serviciul Informaţiilor Generale.

Zeci de manifestanţi s-au adunat luni în faţa unui tribunal, la Omdourman, un oraş care se învecinează cu Khartoum, unde a avut loc procesul celor 27 de membri ai serviciului cu portretele victimei, Ahmed al-Kheir, un profesor originar din statul Kassala, în estul ţării.

„Sângele martirului nu a fost vărsat zadarnic”, „Trăiască justiţia”, „Pedeapsă dreaptă”, au scandat ei după anunţarea verdictului. Unii dintre manifestanţi au venit cu autobuzul de la Kassala, la 800 de kilometri de capitală, pentru a asista la audieri.

În cursul audierii, atunci când judecătorul Sadok Albdelrahman l-a întrebat pe fratele victimei, Saad al-Kheir, dacă este pregătit să-i ierte pe cei 27 de inculpaţi, acesta din urmă a izbucnit în lacrimi şi a răspuns ”cer pedeapsa cu moartea”.


Pub