„Partidul Social Democrat European (PSDE) s-a întrunit miercuri, 21 august curent, în ședința Consiliului Politic Național (CPN). În cadrul reuniunii au fost trecute în revistă activitățile partidului din ultima perioadă și aprobată strategia formațiunii pentru exercițiile electorale din această toamnă: alegerile prezidențiale și referendumul constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
În urma discuțiilor purtate, membrii Consiliului Politic Național au susținut cu majoritate de voturi decizia Biroului Permanent al PSDE de a-l desemna pe dl Valeriu Pleșca în calitate de candidat al formațiunii pentru alegerile prezidențiale. Ei au menționat că în aceste vremuri grele avem nevoie de un șef de stat profesionist, cu experiență și patriot, care să poată scoate țara din criză.
Valeriu Pleșca a mulțumit membrilor Consiliului Politic Național pentru încrederea acordată și a declarat că va munci cu dedicație, împreună cu echipa social-democrată, pentru a obține un rezultat demn în cadrul scrutinului electoral.
În ce privește participarea la referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, membrii Consiliului Politic Național al PSDE au reiterat convingerea de a se vor implica activ în promovarea plebiscitului, calea europeană fiind unica posibilă pentru a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”, menționează reprezentanții formațiunii.
CEC anunță că, pe parcursul zilei de astăzi, 21 august 2024, au fost recepționate documente în vederea înregistrării a 5 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova:
- Grupul de inițiativă constituit de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei pentru susținerea candidatului Ion Chicu;
- Grupul de inițiativă constituit de cetățeni pentru susținerea candidatului Vasile Tarlev;
- Grupul de inițiativă constituit de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova pentru susținerea candidatului Alexandr Stoianoglo;
- Grupul de inițiativă constituit de Partidul Social Democrat European pentru susținerea candidatului Valeriu Pleșca;
- Grupul de inițiativă constituit de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” pentru susținerea candidatului Octavian Țîcu.
Pe 31 iulie, PSDE l-a înaintat pe fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, candidat la alegerile prezidențiale din acest an.
Imediat după anunț, vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, se arată supărat după înaintarea lui Valeriu Pleșca la alegerile prezidențiale din toamnă, decizie luată de liderul partidului, Ion Sula. Conform unui mesaj pe rețele, Priseajniuc se gândește să părărsească formațiunea. „Promovarea unui candidat din afara partidului subminează încrederea în procesul nostru intern democratic și devalorizează semnificația membrilor proprii ai partidului, care, după opinia mea, sunt personalități capabile să rezolve orice problemă a țării”, a notat Priseajniuc.
Astăzi, Eremei Priseajniuc a anunțat că se dezice de funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat European (PSDE) și părăsește partidul, după înaintarea lui Pleșca la prezidențiale. Anunțul a fost făcut de acesta într-o postare pe Facebook. „Procesul de desemnare a candidatului pentru alegerile prezidențiale a fost grav compromis. Este o decizie responsabilă și necesară...”, se arată în declarație.
Fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, a depus astăzi, 21 august, actele la Comisia Electorală Centrală și a intrat oficial în cursa pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova, susținut de Partidul Socialiștilor, în frunte cu Igor Dodon. „Cred că mesajul principal al domnului Stoianoglo - de a face „Dreptate pentru toți” cetățenii - este mesajul de care cel mai mult are nevoie astăzi țara”, a declarat liderul socialist, după desemnarea candidatului și crearea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor.
Și grupul de inițiativă pentru înregistrarea candidatului PDCM pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 - Ion Chicu, a depus actele la Comisia Electorală Centrală. Un anunț în acest sens a fost făcut pe pagina de Facebook a liderului PDCM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!