„Potrivit materialelor cauzei, acesta s-ar fi prezentat drept administrator autorizat și ar fi propus mai multor agenți economici participarea la o licitație pentru vânzarea unui teren din Chișinău, estimat la circa 7 milioane de lei. Pentru participare, bănuitul ar fi solicitat acont pentru teren și taxe de participare, iar după încasarea banilor și-ar fi însușit mijloacele financiare. În cauză ar exista mai multe părți vătămate, iar prejudiciul ar fi de peste 2 milioane de lei.
Astăzi, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului, în urma cărora au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator. În prezent, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate în schemă.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, notează CNA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!