„Poliția Națională cunoaște locația acestuia și întreprinde acțiuni pe aspectul de întoarcere în țară.
Precizez că sunt inițiate un șir de măsuri și orice informație le poate prejudicia desfășurarea”, a declarat pentru UNIMEDIA șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.
În aprilie, Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie. Acesta a plecat din țară pe 16 martie curent, a comunicat, pentru UNIMEDIA, Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție.
Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie, un deținut condamnat pe viață și eliberat înainte de termen. Ultima a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul. „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze. Iurie Radulov alias „Babior” a fost condamnat pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor.
În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, la finele anului 2024 și în trimestrul I din 2025, arată datele Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!