750.000 IDNP-uri Date personale a 750.000 de moldoveni accesate în atacul cibernetic masiv 20 % TVA De azi plătești TVA 20% la comenzi online sub 150€ de pe Temu, AliExpress 18.251 buletine de vot Azi se votează în 7 localități: 5 primari, un consiliu local și un referendum 22 ani Tânăr de 22 ani omorât la Botanica, suspect de 25 ani reținut 72 ore
Marea Britanie: Camera Comunelor a respins amendamentele aduse de Camera Lorzilor acordului de Brexit

Camera Comunelor a parlamentului britanic a respins miercuri modificările aduse de Camera Lorzilor la proiectul legii pentru retragerea din Uniunea Europeană, propus de premierul Boris Johnson, transmite AFP, citat de Agerpres.

Foto: AP

Camera Comunelor, unde liderul conservator dispune de o largă susţinere, a dat undă verde la începutul lunii ianuarie proiectului de lege privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută să aibă loc la 31 ianuarie.

Textul a fost transmis apoi Camerei Lorzilor, care a adoptat luni şi marţi cinci amendamente, însemnând tot atâtea lovituri date guvernului, şi care vizau mai ales drepturile cetăţenilor Uniunii Europene rezidenţi în Marea Britanie sau ale minorilor refugiaţi neînsoţiţi.

Proiectul de lege a revenit miercuri în Camera Comunelor, care a respins amendamentele, ceea ce înseamnă că textul va intra din nou în dezbatere în Camera Lorzilor.

Dacă aceştia îl vor aproba în forma dorită de deputaţi, textul ar urma să fie promulgat de regina Elisabeta a II-a, posibil chiar joi.

În caz contrar, el va face naveta între cele două camere ale parlamentului până când una din părţi va ceda.

Unul din amendamente viza garantarea dreptului de reîntregire familială după Brexit pentru minorii refugiaţi neînsoţiţi, garantat în interiorul UE, dar abandonat de guvernul britanic.

Un altul prevedea, pentru cei 3,6 milioane de cetăţeni ai UE rezidenţi în Marea Britanie, primirea unui document scris care să le ateste dreptul de şedere după Brexit.

Camera Lorzilor mai prevăzuse ca provinciile Scoţia şi Ţara Galilor să poată avea un cuvânt de spus în negocierile privind viitoarea relaţie a Regatului Unit cu Uniunea Europeană.

După adoptarea definitivă în Marea Britanie, acordul de Brexit va trebui ratificat de Parlamentul European, pe 29 ianuarie.


Pub