„Nu este energie cumpărată comercial, este energie accesată în situații de urgență, iar prețul se formează ulterior. Dacă vom apela mai mult la energia de avarie, asta poate crea condiții pentru creșterea tarifelor”, a menționat Junghietu.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că, în după-amiaza și seara zilei de luni, Moldelectrica a fost nevoită să solicite din nou energie electrică de avarie. Prețul este mult mai mare decât cel obținut de Energocom prin contracte comerciale sau la bursele de energie, dar va fo cunoscut abia la începutul lunii viitoare, în cadrul proceselor de decontare, precizează oficialul.
După atacurile asupra sistemului energetic al Ucrainei în regiunea aferentă Republicii Moldova, a fost deconectat un grup energetic important, iar liniile de interconexiune sunt încărcate aproape de limită, anunța Moldelectrica pe 6 decembrie. „Urmare a depășirii fluxului planificat, Moldelectrica a solicitat ajutor de avarie din România, preventiv pe următoarele câteva ore”.
La 8 decembrie, Moldelectrica a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să consume responsabil curent electric, după atacurile asupra sistemului energetic al Ucrainei în regiunea aferentă țării noastre.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!