În adresarea sa către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova, politiciana a menționat: „Adresarea mea către dvs. porneşte de la starea dezastruoasă în care au ajuns drumurile pe întreg teritoriul ţării, ca urmare a condiţiilor meteo complicate ce au marcat iarna curentă. Astfel, multe porţiuni de drum au ajuns un mare pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, lucru pe care-l semnalează permanent cetăţenii din diferite localităţi. Zilnic auzim ştiri despre autoturisme deteriorate ca urmare a stării dezastruoase a drumurilor, despre porţiuni ce trebuie evitate, despre cratere enorme ce au apărut după ce s-a topit zăpada etc.
Din păcate, în loc să audă de la autorităţi soluţii şi termene concrete când vor fi rezolvate problemele ce au apărut, oamenilor li se spune că „drumuri bune vom avea minimum peste zece ani”, că „bugetul nu are surse suficiente şi mizăm pe fonduri europene” etc. Problema este acutizată de faptul că Guvernul şi Parlamentul, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2026, au redus fondurile destinate drumurilor cu 800 milioane lei. Probabil, s-a considerat că iarna va fi uşoară şi vor trebui mai puţini bani pentru întreţinerea drumurilor. Dar, dat fiind situaţia ce s-a creat, cer public, stimată conducere a Guvernului şi Parlamentului, să majoraţi cu 800 milioane de lei bugetul alocat pentru drumurile publice naţionale în 2026. Adică, să restabiliţi suma pe care aţi luat-o de la drumuri prin Legea bugetului pentru anul curent şi aţi direcţionat-o spre alte necesităţi”.
Irina Vlah a mai spus că, „banii respectivi pot fi identificaţi uşor ca urmare a redistribuirii surselor ce deja sunt prevăzute în bugetul de stat. Or, în 2026 bugetele diferitor ministere şi altor structuri ale administraţiei publice centrale au fost majorate cu peste 2,1 miliarde de lei. Numai tăind din majorarea de bugete la trei ministere – al Afacerilor Interne, al Apărării şi al Justiţiei, deja obţinem peste 1 miliard de lei, care pot fi îndreptaţi spre reabilitarea drumurilor naţionale. Deci, trebuie să decidem ce este mai important: confortul personal al guvernării şi a celor ce au devenit instrumente politice în mâinile sale sau soluţionarea unei grave probleme cu care se confruntă majoritatea locuitorilor Republicii Moldova?”.
Politiciana a precizat că propunerea sa este o măsură imediată, care ar permite ameliorarea situaţiei ce s-a creat pe drumurile naţionale ca urmare a condiţiilor meteo dificile.
„Însă e nevoie şi de soluţii pe termen lung. Iar cea mai bună soluţie în acest sens ar fi stabilirea unui reper strict – anual pentru întreţinerea drumurilor naţionale să se aloce un procent anume din PIB. În prezent, alocările în acest sens sunt de circa 0,5%, lucru inadmisibil, deoarece aceşti bani nu au cum să ajungă pentru a asigura drumuri cât de cât bune. Pentru comparaţie: bugetul pentru drumuri în 2026 este 1,8 miliarde, pe când bugetul Ministerului Afacerilor Interne – 5,44 miliarde, al Ministerului Finanţelor – 2,4 miliarde, al Ministerului Apărării – 2,16 miliarde, al Ministerului Justiţiei – 1,96 miliarde etc. Nu e normal când bugetul alocat pentru drumuri e mai mic decât bugetele unor ministere! De aceea, stimată conducere a Guvernului şi a Parlamentului, propun să fie stabilit un indicator strict – bugetul anual pentru drumuri să fie minimum 1,5% din PIB. Aceasta ar permite triplarea actualului buget şi am avea o garanţie sigură că drumurile din Republica Moldova vor fi bune. Dacă găsim bani pentru majorarea permanentă a bugetelor organelor administraţiei publice centrale, dacă am stabilit ca reper creşterea în următorii ani a cheltuielilor pentru înarmare la 1% din PIB, de ce să nu stabilim şi un reper fix de 1,5% din PIB a bugetului pentru drumuri?! Căci, până la urmă, vor avea de câştigat toţi locuitorii Republicii Moldova!”, a subliniat liderul politic.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!