4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
America Latină va ieși din pandemie mult mai săracă, iar cea mai lovită va fi Venezuela, unde inflația anuală depășește deja 3.500%

Preşedintele Băncii de Dezvoltare Inter-Americane (IADB), Luis Alberto Moreno, a apreciat, luni, într-un interviu, că America Latină va ieşi din pandemia de COVID-19 cu o rată a sărăciei mult mai ridicată deoarece eforturile de ţinere sub control a răspândirii SARS-CoV-2 au ca efect creşterea şomajului şi a datoriilor, informează Reuters.

Foto: Gulliver/ Getty Images

America Latină, continent în care creşterea economică a încetinit deja în ultimii ani, s-ar putea vedea confruntată, conform estimărilor, cu o contractare economică de 8% - 10% în 2020 ca urmare a pandemiei noului coronavirus şi a măsurilor de carantină impuse, a declarat Moreno.

Pandemia îi "va sărăci nu doar pe latino-americani, dar şi lumea în general, dar clar America Latină va fi lovită mult mai greu pentru că suntem o regiune cu (o piaţă emergentă)", a spus el, potrivit Agerpres.

IADB, care este cel mai mare creditor regional din America Latină, va aproba anul acesta împrumuturi de aproape 20 de miliarde de dolari. Moreno a precizat că aproximativ 15 miliarde de dolari din această sumă vor fi utilizate de guverne pentru consolidarea sistemelor de sănătate.

Deşi cea mai puternică contractare economică a avut loc în Venezuela, Moreno a declarat că IADB nu poate oferi finanţare guvernului preşedintelui Nicolas Maduro deoarece administraţia sa are întârzieri la plata unor împrumuturi de aproximativ 700 de milioane de dolari.

Venezuela este în recesiune de şase ani, iar inflaţia anuală depăşeşte 3.500%, conform datelor furnizate de Adunarea Naţională, condusă de opoziţia venezueleană, care calculează indicatorii economici ca urmare a întârzierilor cu care sunt date publicităţii cifrele oficiale de către executivul de la Caracas.

"Nu putem face absolut nimic pentru Venezuela", a spus Moreno. "Nu există nicio ţară în istoria umanităţii care să se confrunte cu o contractare atât de profundă ca cea din Venezuela în absenţa unui război, a unui dezastru natural sau a ambelor", a adăugat el.


Pub