Potrivit informațiilor, în data de 11 noiembrie, ora 12:10, printre pasagerii de la cursa „stanbul-Chișinău”, la ghișeul tranzit s-au apropiat doi pasageri care s-au legitimat în baza pașapoartelor italiene, cu semne vădite de falsificare. S-a decis asupra necesității efectuării controlului de nivelul II.
Ca urmare, asupra persoanelor au fost depistate pașapoarte emise de autoritățile din Iran și s-a confirmat că de fapt sunt un cuplu iranian, cu vârste de 34 de ani și 39 de ani.
În cazul dat, pașapoartele falsificate ale pasagerilor au fost ridicate și expediate pentru efectuarea raportului de constatare științifică, iar persoanele returnate în țara de pornire.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!