„Din start au încuiat ușa în fața noastră, ca să nu putem depune petiția”, susține Dina Carpinschi, fondatoarea organizației Izvorul Speranței.
„Ministerul lucrează cu ușa încuiată? Voi lucrați ori vă odihniți? Ce fel de minister cu ușa închisă? Noi vrem să depunem cererea”, a spus unul dintre manifestanți, către persoana care se afla de cealaltă parte a ușii încuiate.
Argumentele, însă, nu au convins-o să descuie ușa. Grupul adunat în fața sediului Ministerului a așteptat circa o oră, până o angajată din Serviciul de securitate le-a deschis, în cele din urmă.
Între timp, oamenii au încercat să transmită petiția chiar și peste fereastră. „Mult stimați domni, care lucrați în minister, primiți, vă rog, cererea pe geam”.
Activiștii au adus cu ei și macheta unui Kalașnikov, demonstrându-și, astfel, indignarea față de comportamentul medicului de la Spitalul Republican, care a amenințat o pacientă, după ce aceasta i-a răspuns în limba rusă.
Ministerul Sănătății nu a venit, deocamdată, cu o reacție privind incidentul de astăzi, de la intrarea în instituție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!