„Am venit cu o inițiativă mult așteptată, în special pentru cei din diasporă care au familii acasă, ca, după standardele europene, să poți aduce o mașină în Republica Moldova și vinieta să fie pentru un an de zile, nu doar 180 de zile”, a declarat Renato Usatîi. El a subliniat că propunerea are drept scop armonizarea legislației naționale cu practicile europene și sprijinirea moldovenilor stabiliți peste hotare.
Potrivit lui Renato Usatîi, reglementările actuale creează dificultăți pentru cetățenii moldoveni din diasporă, care revin periodic acasă și aduc cu ei automobilele înmatriculate peste hotare. El a menționat că, în multe cazuri, aceste mașini sunt lăsate pentru a fi utilizate de membrii familiei rămași în țară, însă cadrul legal existent nu permite acest lucru fără riscul aplicării sancțiunilor.
”Dacă tot spun că mergem spre Europa, vedem ce vor face cu acest lucru. Noi venim cu proiecte reale. Chiar îmi este foarte interesant comportamentul majorității, anume la această inițiativă”.
Partidul Nostru urmează să înainteze oficial proiectul de modificare a legislației, iar acesta va fi supus dezbaterilor parlamentare.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!