20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Ministra pentru Afaceri Europene a Danemarcei, pentru prima dată la Chișinău. Gherasimov: Am vorbit despre includerea RM în Zona Unică de Plăți în Euro și „roam like at home”

Ministra pentru Afaceri Europene a Danemarcei, Marie Bjerre, a acceptat invitația de a vizita Republica Moldova, anunță viceprim-ministra pentru Integrarea Europeană, Cristina Gherasimov. „Este pentru prima dată când vine în țara noastră și mă bucur că o face în contextul preluării de către Danemarca a președinției Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2025”, subliniază Gherasimov.

Foto: Cristina Gherasimov/Facebook

„Marie Bjerre, ministra pentru Afaceri Europene a Regatului Danemarcei, a acceptat invitația de a ne vizita la Chișinău. Este pentru prima dată când vine în țara noastră și mă bucur că o face în contextul preluării de către Danemarca a președinției Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2025. O bună ocazie de a povesti partenerilor noștri danezi despre progresele înregistrate și de a face schimb de opinii privind pașii următori de pe agenda europeană a țării.

Care sunt prioritățile președinției daneze a Consiliului UE, dar și ce putem prelua din experiența Danemarcei, au fost alte câteva subiecte pe care le-am discutat împreună. Am vorbit și despre importanța includerii treptate a țării noastre în inițiative europene precum SEPA - Zona Unică de Plăți în Euro, sau „roam like at home” - în roaming, ca acasă.

Suntem recunoscători autorităților de la Copenhaga pentru proiectele de securitate, energie și de consolidare a democrației pe care le implementează în Moldova, dar mai ales pentru susținerea parcursului nostru european”, a menționat viceprim-ministra pentru Integrarea Europeană, Cristina Gherasimov.



Pub