„DEZMINȚIRE: ASOCIAȚIA FORȚA FERMIERILOR NU A RENUNȚAT LA PROTESTE
Atenționăm opinia publică și mass-media că informațiile apărute astăzi, conform cărora fermierii ar renunța la protestele anunțate, sunt FALSE și reprezintă o interpretare eronată a declarațiilor noastre anterioare.
În interviurile acordate recent, am menționat că au fost inițiate câteva acțiuni cu privire la soluționarea a DOUĂ din cele TREI revendicări înaintate la protestul preventiv din 10 decembrie 2025. Prima acțiune se referă la Legea moratoriului la executările silite, care în forma ei inițială publicată este una ineficientă și nu cunoaștem care va fi textul legii finale votate de parlament.
A doua acțiune ține de câteva discuții cu privire la instrumente financiare din partea statului pentru respectarea angajamentelor financiare pe care le are față de fermieri, dar și pentru îmbunătățirea cadrului legal gestionat de BNM asupra creditării sectorului agricol.
Aceste acțiuni nu anulează în sine eventualitatea unor proteste, care se pot amplifica și repeta la o scară mai mare. Motivul principal este că Guvernul a refuzat să prelungească licențierea importului de cereale și oleaginoase din Ucraina, decizie greșită ale cărei consecințe devastatoare se văd deja. Doar din ziua de ieri și până astăzi, prețul de achiziție la porumb a scăzut cu 40-50 bani per kilogram. Efectul final al acestei decizii catastrofale se va vedea pe deplin după Anul Nou.
Până la finalul săptămânii curente se va desfășura Ședința Consiliului de Administrare al Asociației Forța Fermierilor, unde se va decide asupra reluării și amplificării protestelor.
Fermierii moldoveni nu renunță la lupta pentru drepturile lor”, se menționează în comunicatul remis de Asociația Forța Fermierilor.
Ministerul Agriculturii a recunoscut că statul datorează agricultorilor 3,4 miliarde lei.
Pe 10 decembrie 2025, mai mulți fermieri s-au adunat în fața clădirii Guvernului, la un protest preventiv, pentru a cereCabinetului de miniștri condus de Alexandru Munteanu să iasă la dialog și să întreprindă „acțiuni concrete și urgente pentru redresarea situației dezastruoase din agricultură din toată țara”.
Sergiu Stefanco, deputat al partidului „Democrația Acasă”, a declarat, la protestul fermierilor, că nu a fost lăsat să intre în clădirea Executivului, la premierul Alexandru Munteanu. „Vă dați seama? Un deputat din Republica Moldova, votat de poporul RM, nu are dreptul să intre în clădirea Guvernului, trebuie să se înscrie la un oarecare prim-ministru adus de nu știu unde, care nu a plătit un leu în acest stat, în ultimii 10 ani”, le-a relatat Stefanco agricultorilor adunați la miting.
Fermierii au amenințat că vor organiza proteste și vor bloca traseele din țară, dar și punctele de trecere a frontierei de stat, dacă autoritățile nu vor accepta, până luni, un dialog cu agricultorii și soluțiile pe care le propun, pentru a-i ajuta să iasă din impasul în care s-au pomenit.
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a venit cu o reacție la protestul organizat de fermieri: „Fiecare are dreptul de a se expune, avem o țară democratică, îi aștept și la Minister. Cu o bună parte din ei am lucrat cot la cot, două săptămâni, la proiectul de lege pe care l-am propus spre promovare, ca să scurtăm din procesul decizional”.
„Această lege nu va stinge datoriile pe care le au, noi ne propunem doar să oprim executările și să putem veni cu soluții și paralel Legii de pauză să putem identifica măsurile și îmbunătăți cadrul pe microcreditarea fermierilor, pe accesul la surse bancare, dar nu în ultimul rând discutăm și despre instrumente care ar putea fi din contul restituirii sau al rambursării”, a mai adăugat ministra.
În ședința Parlamentului din 12 decembrie, vicepreședintele comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca, i-a sfidat pe fermieri. Acesta a calificat manifestația de la Guvern, drept „așa-zisul protest al agricultorilor”. Deputatul Serghei Ivanov, care este și președintele comisiei, a venit cu o replică.
La 18 decembrie, opoziția parlamentară a înaintat o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Agriculturii, ca urmare a situației dezastruoase din domeniu, la doar două luni de la învestirea Guvernului Munteanu.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!