„Am văzut în ultimul timp apelul diferitor politicieni și lideri de opinie - hai să ne unim, opoziția să se unească. Noi tot timpul am spus să ne unim, dar pentru ce? Pentru ca să mai scriem o scrisoare la ambasadori. Uitați-vă cum se comportă ambasadorii occidentali în situația asta. Ați văzut filmul „Tăcerea mieilor”? La noi e „Tăcerea colectivă a ambasadorilor”. Ei nu văd ce s-a făcut ieri? La sigur văd. Toate fărădegile acestea se fac sub drapelul UE, pe toate clădirile unde se aprobă aceste legi, stă drapelul UE.
Haideți să ne unim, dar dacă vreți acest lucru ca să mai scriem o scrisoare, o plângere la Consiliul Europei, tot asta e „филькина грамота”.
Dacă vreți să ne unim, trebuie să o facem la proteste. PAS și Maia Sandu se tem doar de proteste, nu de o hârtiuță scrisă UE sau SUA. Haideți fără discuții și declarații triumfale, eu sunt gata și chiar vă propun, haideți să ne unim neoficial și să facem un plan clar de proteste. Să ieșim toți, indiferent de viziuni, toți să ne unim împotriva Maiei Sandu. Dacă o să iasă doar socialiștii, o să spună - sunt a lui Putin.
Năstase, Usatîi, Filat, Chicu, Ceban, haideți. Sunteți gata, sau vă temeți de ambasadori? Eu personal nu mă tem”, a declarat Igor Dodon.
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a anunțat că formațiunea pe care o conduce face apel de cooperare la partidele de opoziție „pregătite să apere dreptul moldovenilor de a alege liber”. „Mașinăria PAS, de fraudare a alegerilor și de manipulare a opiniei publice, devine tot mai agresivă și mai nesimțită. Să fie clar. În aceste alegeri putem miza numai pe noi”, a scris Filat.
Circa 60-70 de persoane vor avea interdicție de a participa la alegerile locale. IGP, CNA, SIS și PG vor prezenta informație CEC-ului, care va întocmi lista celor ce cad sub restricții. Despre aceasta a declarat președinta Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Olesea Stamate la ședința Parlamentului.
Liderii PȘor nu vor putea să candideze la alegerile locale. Modificările la Codul Electoral au fost aprobate astăzi de deputații PAS în ambele lecturi. „Acesta a fost subiectul important pentru astăzi”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Comisia pentru Situații Excepționale a interzis persoanelor vizate în dosare penale, care au stat la baza declarării neconstituționale a unei formațiuni politice, să participe la alegerile din 5 noiembrie 2023.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat proiectul de lege ce urmează a fi adoptat astăzi de către Parlament, prin care membrii Partidului Șor, scos în afara legii, să nu poată candida la alegeri. Se întâmplă, după ce CC, a anulat articolul care interzice liderilor partidelor declarate neconstituționale să participe la alegeri.
Decizia CSE vine după ce Curtea Constituțională a anulat, ieri, articolul din lege, care impunea această interdicție pe o perioadă de 5 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!