Valul de proteste care a cuprins Iranul de la sfârșitul lunii decembrie continuă să scoată la iveală dimensiunea brutalității forțelor de securitate. Potrivit publicației americane Time, numărul persoanelor ucise de autoritățile iraniene ar putea depăși 30.000, doar în zilele de 8 și 9 ianuarie, când țara a fost scena unora dintre cele mai ample demonstrații din actualul val de proteste.
Conform sursei citate, autoritățile au fost depășite de numărul cadavrelor, fiind nevoite să utilizeze semiremorci în locul ambulanțelor, și au rămas fără saci mortuari pentru victime.
Vă reamintim că protestele au început ca reacție la criza economică și inflația în creștere, dar s-au transformat rapid în manifestații împotriva regimului autoritar al Republicii Islamice.
Organizația Activiștilor pentru Drepturile Omului din Iran (HRANA), cu sediul în SUA, a confirmat până acum 5.495 de decese, dintre care 5.149 sunt protestatari, și a precizat că verifică alte 17.031 situaţii. În plus, 7.403 persoane au fost grav rănite, iar 40.887 au fost arestate.
Reprezentanții organizației subliniază dificultatea confirmării exacte a numărului de morți, având în vedere întreruperile frecvente ale internetului impuse de autorități în ultimele trei săptămâni.
Autoritățile iraniene raportează un număr oficial mult mai scăzut: 3.117 decese, dintre care peste 2.400 sunt atribuite „activităților teroriste”, potrivit declarațiilor ambasadorului Iranului la Geneva.
Teheranul şi-a acuzat duşmanii de moarte, Israelul şi SUA, că se află în spatele protestelor, dând vina pe aceştia pentru numărul mare de morţi, fără a oferi, însă, dovezi ale implicării acestora.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!