Potrivit informațiilor oficiale, în momentul impactului, automobilul era condus de o tânărăr de 20 de ani, din Tighina, alături de care se afla proprietarul mașinii. Șoferița ar fi obținut permisul de conducere acum un an. Aceasta a fost supusă testării alcoolscopice și s-a dovedit cî nu era în stare de ebrietate.
În rezultatul accidentului, un bărbat de 61 de ani a murit, fiind strivit între mașină și gard. Acesta traversa strada când a fost lovit violent de automobilul care câteva secunde mai devreme intrase în stația plină cu oameni.
Cu traumatisme grave s-au ales: o femeie de 49 de ani, un bărbat de 50 și altul de 71 de ani.
Un martor ocular a relatat că mașina a ajuns în grădina unei case, după ce a răsturnat gardul: „Mă uit peste geam, o femeie striga de la stație, cerea ajutor. Apoi am văzut un bărbat în grădină, întâi din mașină a ieșit o tânără, se uita în jur, oamenii o întrebau ce se întâmplă, iar ea a spus că deja gata. Apoi tot pe ușa șoferului a ieșit și bărbatul, se clătina, sau era beat sau se lovise. Apoi s-a apropiat poliția și mai multe mașini de la Urgență”.
Șoferița ar fi pierdut controlul asupra volanului, din cauza carosabilului umed.
Potrivit televiziunii locale, în locul unde s-a produs accidentul urma să fie amplasat, încă în toamna anului trecut urma, un limitator de viteză.
Autoritățile locale au și explicații de ce limitatorul de viteză așa și nu a fost instalat, până în prezent: „Instalarea acestora nu va aduce la urmări pozitive. Vor urma plângeri de la cetățenii care locuiesc în preajmă”.
Accidentul grav a avut loc în această dimineață, în stânga Nistrului. Un automobil a intrat într-o stație plină cu oameni, apoi a ajuns într-un gard.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!