R:Cum afost anul 2018 pentru fracțiunea PLDM?
Anul 2018 pentru PLDM a fost un an greu, deoarece ne-am străduit prin proiectele pe care le-am înregistrat în Parlament, să schimbăm ceva din activitatea actualei guvernări, dar cu părere de rău, lucrul acesta nu ne-a reușit, nu am fost auziți de cei de la guvernare, dar suntem siguri că ne-a auzit măcar cetățenii că ne-am străduit să fim atenți și să relatăm situația clară din Parlamentul Republicii Moldova.
Am niște remușcări eu personal, că foarte multe inițiative care au fost înaintate de PLDM se prăfuiesc în sertare și regretul cel mai mare e că nu am fost înțeleși și nu a fost modificat articolul 13 din Constituție cu revenirea la adevărul științific, includerea limbii române în articolul 13m, care nu a fost susținută de actuala Guvernare, și nu vorbim de socialiști și comuniști, fiindcă ei au o altă doctrină și au o altă ideologie, dar de cei care se consideră astăzi democrați și proeuropeni. De asemenea, foarte multe proiecte care se refereau la îmbunătățirea sistemului electoral, la rolul diasporei în activitatea electorală. Cunoaștem foarte bine că grație diasporei, bugetul RM se îmbunătățește.
R. Ați menționat despre articolul 13, totuși, care este finalitatea Proiectului de lege sau putem să punem cruce pe acest Proiect de lege?
Ei au pus cruce, noi nu credem că trebuie să îi punem cruce. În conformitate cu prevederile legale privind procedurile legale de modificare a actelor legislative, dacă timp de un an de zile proiectul nu a fost votat de Parlament, el devine nul, dar asta nu se presupune că nu se poate de revenit la acest proiect. Eu sper că în următoarea legislatură, cei care vor veni, o să inițieze procedura de modificare a articolului 13, dar aceasta presupune iarăși timp. E nevoie de avizul Curții Constituționale, și mai departe, el trebuie să stea în Parlament și mai apoi se începe procedurile de discuții în Comisii și, respectiv, includerea în ordinea de zi.
R. Problema a fost în democrați că nu a fost aprobat acest Proiect de lege?
Problema a fost în democrați, pentru că până la sfârșit nu s-a obținut raportul Comisiei juridice, numiri și imunități. Pentru că ziceam de o procedură specială, că Comisia juridică, fiind cu Comisie raportoarea se expune doar când celelalte Comisii l-au avizat. Am avut avizele tuturor Comisiilor, dar Comisia Juridică, așa și nu a inclus în ordinea de zi, ca să pregătească raportul.
R. La 30 noiembrie a expirat mandatul acestui Parlament, în 2014 ați venit peste 20, acum ați rămas doar 5 deputați. Ce ați înțeles din plecareacelorlalțideputați?
În 2014 am acces în Parlament 23 de deputați ca până la urmă, după evenimentele din toamna anului 2015 și după destrămarea Guvernului în 2016, fracțiunea s-a redus doar la 5 deputați. Am înțeles că foarte multe persoane, care au dorit să devină deputați au acceptat doar dintr-un singur motiv, pentru ași îmbunătăți, fie starea materială, fie starea financiară, etc. Nu vreau să acuz pe nimeni că li s-a plătit bani sau nu. Vreau să privesc lucrurile din alt unghi. Cei care au trădat și s-au dus la Partidul Democrat, astăzi se plimbă în mașini luxoase, astăzi majoritatea din ei și-au cumpărat apartamente, lucruri care mă face să cred că aceste persoane nu au fost șantajate, dar au fost bine plătite.
R. Ați menționat că unii deputați au venit în Parlament ca să se îmbogățească. Cu ce avere ați venit în 2014 în Parlament și cu ce avere plecați acum?
Eu ce avere am venit, cu aceeași și plec. Eu în 2014, când am venit în Parlament de la Academia de Administrare Publică, locuiam și locuiesc acum într-un apartament cu 2 odăi. Mașina pe care o am era de pe atunci, o mașină din anul 2004, o Toyotă. Scopul meu nu a fost să mă îmbogățesc, dar să contribui la adoptarea actelor legislative.
R. Dacă ne referim la foștiidumneavoastrăcolegi, vă mai întâlniți pe holul Parlamentului. Unii din ei regretă că au plecat sau nu?
Da, ne mai întâlnim. Eu tot timpul am zis că în orice acțiune trebuie să fie loc de bună ziua. Cu unii ne mai salutăm, unii stau cu ochii în jos și nu ridică privirea să ne privim unul în altul în ochi. Și eu cred că acest lucru se datorează remușcărilor lor pentru pasul pe care l-au făcut. Și apropo, revin la ceea ce se întâmplă astăzi. Din toți cei 18 care au părăsit partidul, eu nu văd pe listele electorale, nici în circumscripții. Deci ei au fost folosiți pur și simplu, pentru un moment, unii puțini din ei se mai regăsesc, dar ceilalți nici nu sunt.
R. PLDM-ul, acum, la sfârșit de an, ca entitate, ce a rămas?
La data de 9 septembrie am avut Congresul PLDM, respectiv, la ziua când am convocat Congresul, au fost prezente 22 de organizații teritoriale. Dacă să facem o mică comparație, cândva PLDM avea 35 de organizații teritoriale. Mă refer la cele 32 de raioane, mun. Bălți și Chișinău, și aveam organizație și în Transnistria pe timpuri. La data de 9 septembrie am venit cu 22 de organizații teritoriale bine organizate. Lucrul acesta s-a datorat faptului, că după loviturile pe care le-a primit Partidul Liberal Democrat, când au plecat organizații întregi, în frunte cu tot cu președinte, noi am făcut organizații de la zero. Astăzi, în componența PLDM sunt 25 de organizații teritoriale. Au mai rămas raioanele de nord, nu toate, pentru că la Edineț stăm destul de bine. PLDM are astăzi o structură teritorială cu mult mai bună decât unele partide care se avântă astăzi în alegeri.
R. Cumvedețiviitorul pentru anul 2019, ce planuri are PLDM-ul?
Alegerile din 2019 este un exe4rcițiu aparte pentru PLDM. Pentru că PLDM nu s-a înregistrat în calitate de concurent electoral. PLDM a declarat la ședința Consiliului că susține condițiile blocului ACUM, fapt ce l-am demonstrat și nu deviem de la această decizie a consiliului. Însă timpul va demonstra. Vom vedea care vor fi rezultatele din 2019. Dar spre că în data de după alegeri, nu exclude că se va întâlni la un nou congres a partidului, unde vor fi trasate obiectivele pentru viitor. Să nu uităm că tot în 2019 vor avea loc alegerile locale. De aceea, noi de pe acum ne pregătim pentru alegerile locale, dar în același timp suntem cei care spuneam că vom fi prezenți în localitățile noastre în aceste alegeri parlamentare în onorarea angajamentelor pe care le-am asumat.
R. Ați vorbit despre decizia Consiliului dea se alătura blocului ACUM. Mai multe surse spun cădumneavoastrăați fost împotriva acestei aderări la bloc și participări în alegeri în cadrul blocului.
Nu e vorba că am fost împotrivă, e vorba că eu am fost de altă părere. Eu persoana mea, Tudor Deliu, de când mă cunosc am fost omul echipei. Și tot timpul m-am conformat deciziilor luate de echipa cu care activez. Da, și la acest Consiliu politic, la ultima ședință am fost foarte imparțial. Nu am încercat să impun părerea mea. Am chemat colegii la discuții constructive. Șieu îndată după ședința Consiliului am convocat toți președinții și le-am trasat care sunt următoarele acțiuni pentru implementarea acestei hotărâri.
R. Și totuși, care a fost părerea dumneavoastră?
Eu am încercat să vin cu argumente că totuși PLDM ar fi necesar să se înregistreze în calitate de concurent electoral. Deoarece neînregistrarea în calitate de concurent electoral, are mai multe laturi negative. Și eu venisem cu o propunere care credeam că va fi acceptată. Să ne înregistrăm în calitate de concurent electoral, să nu venim cu o listă națională și să înregistrăm unii candidați pe unele circumscripții acolo unde credeam că avem cele mai mari șanse de a obține victorie. Dar lucru acesta nu s-a acceptat.
R. Am văzut listele blocului ACUM. Nu am văzut numele dumneavoastră pe acolo. Ce faceți în continuare, candidați în circumscripții?
Nu m-am decis. Eu nu m-am decis ce voi face pe viitor. Nu exclud că vor fi modificări și în listă. Codul electoral prevede că pot fi operate modificări cu 14 zile înainte de alegeri. Eu sunt persoana care niciodată nu m-am dus să cer. Nu sunt persoana care să mă umilesc pentru a obține ceva.
R. De ce numai 2 persoane din partea PLDM-ului sunt pe lista pentru circumscripția națională?
E greu de răspuns la această întrebare pentru că eu nu am un răspuns, din simplu motiv că persoanele au trecut printr-un concurs de meritocrație. Din partea PLDM nu a făcut parte niciun membru a partidului, nu știu care au fost deciziile adoptate. Dar așa a fost decizia, noi ne-am conformat deciziilor luate.
R. Dumneavoastră cunoașteți candidații din partea blocului ACUM, care vor candida în circumscripții?
Nu le cunosc, cunosc doar unele persoane unde vor candida.
R. Din PLDM, sunt persoane care candidează în circumscripții?
Da. Din PLDM o să fie cel puțin 4 persoane care vor candida în circumscripții. Va fi domnul Iurie Țap, posibil că va candida la Florești, la baștina dumnealui. Domnul Viorel Cibotaru, Ion Terguță, doamna Maria Ciobanu. Doi se regăsesc și în liste, dar și în circumscripții.
R. Care sunt prognosticurile dumneavoastră? Cam câtemandatede deputat va lua blocul ACUM?
Mie mi-i greu să spun câte mandate vor obține Blocul. Eu doresc să obțină câte mai multe. Sincer, nu pot să mă dau cu părerea, pentru că mă tem că nu voi fi înțeles sau o să greșesc.
R. Ocoalițiede dreapta, cu cine se vede blocul ACUM?
Eu nu știu de ce, dar mai mult aș crede într-o coaliție PD – PSRM. Cu atât mai mult, dacă ne uităm în ultimele acțiuni în ultimii ani, nu o singură dată au adoptat decizii împreună.
R. Am putea avea un guvern minoritar?
De ce minoritar? Dacă se face coaliție între PD și PSRM, pot să formeze guvernul împreună. Dar alta este, dacă se formează acest guvern și această majoritate parlamentară, cred că RM, așa blamată în ultimul timp, pur și simplu nici nu se vor mai strădui să se discute despre...
R. Când ultima dată ați vorbit cu domnulPlahotniuc?
Cu domnul Plahotniuc, nu îmi aduc aminte când am vorbit ultima dată, nu am avut nicio întâlnire separată cu domnul Plahotniuc. Nicio întâlnire în cadrul, pe atunci erau grupuri de negocieri când eram în alianță. Cu domnul Plahotniuc, să nu greșesc anul, am schimbat vreo vorbă două atunci când era deputat în Parlament, pe coridoare, în sală. În rest nu am avut nicio discuție cu domnul Plahotniuc.
R. Și ca la final de interviu, cum vedeți politicamoldoveneascăîn 2019?
Eu cred că cei care vor să ajungă în Parlament trebuie să conștientizeze un lucru. În Parlament se muncește. În Parlament se vine pentru a contribui la adoptarea actelor legislative, care să aducă plus valoare cetățenilor. Zic acest lucru pentru că m-am convins că foarte mulți din deputații din Parlament, nici nu știu pentru ce votează. Eu cred că dacă situația nu va fi schimbată radical, de ceea care a fost în ultimii doi ani în Parlament, Republica Moldova, încă mult timp va bate pasul pe loc.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!