„Practic, toate inițiativele din Chișinău sunt ale socialiștilor, strada Albișoara și pavajul de pe Bănulescu-Bodoni în vale sunt din bani alocați de Guvernul Chicu, la rugămintea președintelui Dodon. Așa a fost și Ceban știe lucrul acesta, dar m-a dat în judecată. Straniu lucrul acesta, așa abordări…
M-a dat în judecată că eu am spus că s-au dat 700 de milioane de lei din bugetul de stat pentru municipiul Chișinău, care sunt în legile bugetului de stat.
Vă imaginați, fostul consilier al meu, Ion Ceban, m-a dat în judecată și cere dezmințire. L-am invitat, Vanea, vin-o să discutăm, ce-i cu tine, te-ai rupt cu totul de pământ”, a declarat Igor Dodon.
Totodată, liderul PSRM a spus că, cel mai probabil, nu va candida la funcția de primar al capitalei și nici nu s-a decis dacă Vlad Batrîncea va fi înaintat.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe 23 august 2022 că a decis să creeze Partidul Mișcarea Alternativa Națională, care va pleda pentru integrare europeană.
Ceban a devenit primar de Chișinău, fiind membru PSRM. Ulterior, acesta și-a suspendat calitatea de membru al formațiunii, declarând că vrea să fie „un primar apolitic, al tuturor”. În cadrul prezidențialelor din 2020, Ion Ceban și-a luat concediu pentru a se implica în campania electorală în sprijinul lui Igor Dodon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!