„Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în privința fostului deputat Ilan Șor. Acestuia îi sunt incriminate infracțiunile prevăzute la art. 42 alin. (3) și art. 181³ din Codul penal, fiind acuzat de organizarea finanțării ilegale a partidelor politice din surse interzise de lege, în proporții mari, precum și infracțiunea prevăzută la art. 42 alin. (3) și (4) și art. 181² alin. (5) din Codul penal, care vizează acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în calitate de organizator și instigator.
Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, Ilan Șor, în calitate de lider al grupului criminal „Șor”, l-ar fi determinat pe deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandr Nesterovschi, să întreprindă acțiuni în vederea convingerii cet. Arina Spătaru să accepte conducerea unui partid politic cu viziuni proeuropene, care urma să fie finanțat de grupul criminal organizat condus de acesta și să acționeze în interesul grupului. Pentru aceste acțiuni, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare și obligat să achite peste 1,1 milioane de lei.
Ulterior, după ce Arina Spătaru a acceptat să reprezinte un partid politic cu viziuni proeuropene, învinuitul ar fi identificat și instigat alte două persoane, deja condamnate în baza acordurilor de recunoaștere a vinovăției, să acționeze în interesul său, acordându-i Arinei Spătaru suportul necesar pentru preluarea și conducerea unui partid politic de dreapta.
Scopul urmărit ar fi fost participarea partidului la alegerile locale, astfel încât grupul criminal organizat să-și păstreze și să-și consolideze controlul asupra proceselor politice și sociale. Una dintre persoanele implicate ar fi avut rolul de a recepționa și transmite mijloacele bănești de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor către cealaltă persoană, care urma să se ocupe de administrarea și gestionarea financiară a partidului.
Totodată, potrivit probelor administrate, acesta ar fi finanțat partidul politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE) cu suma de 452 700 de dolari SUA.
În cadrul acestui dosar, la 24 aprilie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a dispus aplicarea în privința lui Ilan Șor a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 de zile. Examinarea cauzei penale urmează să aibă loc în lipsa învinuitului, acesta eschivându-se de la urmărirea penală.
Pentru infracțiunea de finanțarea ilegală a partidelor politice, legea prevede pedeapsa cu amendă de la 42 500 la 67 500 de lei sau cu închisoare de la 3 la 6 ani. Acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani”, se arată într-un comunicat.
În acest sens, și Arina Spătaru a venit cu precizări.
„În 2023, am colaborat cu organele de urmărire penală în calitate de agent sub acoperire pentru documentarea activităților grupării Șor. Acesta este un fapt esențial pentru înțelegerea dosarului.
Mai mult, pe 9 noiembrie, în cadrul Conferinței privind extinderea Uniunii Europene, eu însămi l-am întrebat public pe șeful Procuraturii Anticorupție când va ajunge acest dosar în instanță”, a menționat Spătaru.
Șeful Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a anunțat, în cadrul Conferinței anuale privind extinderea UE, că autoritățile ruse au refuzat să dea curs solicitării Chișinăului de a-i aduce la cunoștință lui Ilan Șor învinuirea în dosarul privind finanțarea partidului ALDE. Potrivit acestuia, refuzul a fost „din motive de securitate”.
La 22 septembrie 2023, Arina Spătaru, președinta ALDE, a venit cu detalii despre implicarea sa în investigațiile în dosarul spălării de bani, unde sunt vizate mai multe formațiuni conduse de Ilan Șor. Aceasta a declarat că a fost „agent sub acoperire”, cu numele Victoria Bogatu. Totodată, a menționat că s-a întâlnit personal cu Ilan Șor în Israel. „Am o veste foarte proastă pentru domnul Ilan Șor! V-ați înșelat amarnic. Nu toți oamenii sunt de vânzare! Nu toate sufletele se pot cumpăra cu 30 de arginți”, a spus Spătaru.
La rândul său, Ilan Șor a confirmat că s-a văzut cu Arina Spătaru, în Israel. „Doar că ea a uitat să menționeze o serie de lucruri importante. De exemplu, cum a căutat o întâlnire cu mine timp de câteva luni”, a menționat Șor.
Ilan Șor afirmă că în decurs de 4 luni, le-ar fi transmis Arinei Spătaru și lui Adrian Culai aproape 1,5 milioane de dolari. Într-un mesaj video postat pe rețele, acesta îi întreabă pe cei doi unde sunt banii și cum îi vor returna.
Lidera ALDE, Arina Spătaru îi răspunde lui Ilan Șor la întrebarea „unde-s banii?”. „Veniți acasă și povestiți procurorilor unde-i miliardul și noi vă vom povesti unde sunt ceilalți bani”, i-a răspuns Spătaru.
Pe teritoriul statului Israel nu au fost autorizate și nici efectuate măsuri speciale de investigație cu participarea președintei ALDE Arina Spătaru. Despre aceasta a anunțat Procuratura Anticorupție. Potrivit instituției, acesteia i-a fost atribuită calitatea de investigator sub acoperire după ce a fost audiată ca martor pe marginea discuțiilor purtate în Israel cu Ilan Șor și a altor detalii despre deplasare.
Totodată, lidera ALDE, Arina Spătaru, care a lucrat sub acoperire pentru ancheta procuraturii împotriva finanțării ilegale a mai multor partide politice de Ilan Șor, anunță că a cerut pază personală de la Centrul Național Anticorupție. „Intimidările devin din ce în ce mai obraznice. Politicienii cumpărați de Șor sunt înspăimântați de faptul că vor fi deconspirați și ies la rampă unul câte unul”, a declarat Spătaru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!