Echipa Anticorupție.md a fost lăsată să intre în unul din apartamente după ora 22.00. Muzica funebră vine din apartamentul vecin, unde nu locuiește nimeni. Muzica răsună în toată locuința, inclusiv în camera copilului minor.
„Iată aici avem dormitorul, dar deja nu-l mai folosim, ne-am retras cu toții în altă odaie, mai îndepărtată. Ziua mai este cum mai este dar seara e un adevărat calvar, deja cedez psihic”, ne-a declarat Natalia Busuioc, una dintre locuitoarele imobilului.
În același timp, proprietarii apartamentului au făcut și un apel la poliție. Polițistul a spus că nu poate să facă altceva, decât să mai constate încă o dată perturbarea liniștei și să-i mai aplice proprietarului apartamentului vecin o amendă.
Oamenii au comunicat că problemele au început în 2016, când Raisa Timofei, fosta șefă a Direcției privatizare din cadrul Primăriei Chișinău, a procurat trei apartamente amplasate în ograda respectivă. Timofei le-ar fi propus și celorlalți trei proprietari să-i vândă locuințele, dar a fost refuzată.
„Raisa Timofei ne-a amenințat că dacă nu dorim de bună voie, vom ceda locuințele de nevoie. Astfel, în unul din apartamente a fost dat în chirie unei familii numeroase, de vreo 30 de persoane. Făceau gălăgie, mizerie în curte. Ulterior, poliția i-a arestat pe mai mulți dintre ei, fiind suspectați de furturi, tâlhării, trafic de persoană. Apoi, Timofei a perfectat proprietățile pe numele ginerelui său, Vasile Lesnic. De atunci suntem hărțuiți cu marșul funerar”, a precizat Busuioc.
Potrivit Anticoruptie.md, locuitorii din curtea cu bucluc au mai spus că s-au adresat în repetate rânduri la poliție, însă oamenii legii nu au făcut altceva decât să constate contravenția și să întocmească peste 30 de procese verbale pentru perturbarea liniștei. Mai mult, polițiștii le-ar fi comunicat că nu pot să-l găsească pe Vasile Lesnic și amenzile nu sunt achitate.
Ștefan Balmuș, avocatul celor trei familii hărțuite, a opinat că polițiștii ar fi intrat în cârdășie cu Lesnic. ,,Dumnealui a angajat o persoană care are grijă de imobilele de pe strada Mateevici, de chiriași, de facturi. Inspectorii de sector cunosc cine este această persoană, dețin și înregistrări video când el intră în apartamentul de unde se aude muzica. Așa că nu este justificat argumentul poliției că nu pot da de urmele proprietarului”, a spus apărătorul.
Continuarea articolului o puteți citi pe Anticorupție.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!