Roman Zagaidalov a fost propus Maiei Sandu spre aprobare în funcția de Judecător la Strășeni, sediul Călărași, pe 30 noiembrie, de către CSM.
Peste trei zile, CNA l-a reținut, alături de alți colegi, într-un dosar de corupere pasivă, inițiat la Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Aceștia ar fi pus la cale o schemă de corupție, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit sistematic bani de la agenți economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.
La moment, judecătorul în devenire se află în izolatorul CNA.
„În timpul urmăririlor în cadrul dosarului de corupere pasivă, au fost interceptate discuții și despre costul funcției de magistrat. E scump băiatul”, au declarat surse demne de încredere. Potrivit acestora, Zagaidalov ar fi făcut înțelegeri cu șeful CSM, Dorel Musteață, numit recent judecător la Curtea Supremă de Justiției, iar când ceilalți membri au aflat despre acestea, ar fi izbucnit un scandal în cadrul instituției.
CNA a refuzat să ofere numele celor reținuți în dosarul de corupție, făcând trimitere la protecția datelor cu caracter personal și prezumția nevinovăției.
CSM, la fel, nu a comentat, deocamdată, aceste informații. Nici Președinția nu a anunțat, încă, dacă a acceptat lista de judecători transmisă spre decretare de către CSM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!