„Nu am înțeles strategia organului de urmărire penală. În momentul în care justificau obiecțiile împotriva invitării martorilor apărării, a răsunat o frază interesantă din partea acuzatorului: că aici noi nu vizăm fenomenul furtului miliardului. Încerc să obțin înregistrarea audio din instanță pentru a confirma dacă a fost menționată această frază. Atunci asistăm la o manipulare crasă a opiniei publice că pe dosarul Plahotniuc se examinează furtul miliardului, dar dacă declarația acuzatorului este adevărată, reieșind din modul în care este format dosarul, apar dubii serioase cu privire la scopul acestuia. Se pare că scopul nu este elucidarea furtului miliardului, ci condamnarea rapidă a lui Plahotniuc, cu încălcarea standardelor statului de drept, ceea ce ar genera un grav deserviciu pentru Republica Moldova din perspectiva integrării europene”, a declarat Fadei Nagacevschi la emisiunea N4.
La sfârșitul lunii septembrie, dosarul complex privind frauda bancară a fost separat de instanța de judecată, episodul în care este vizat Vlad Plahotniuc fiind disjuns de cealaltă cauză în care sunt inculpați foști conducători ai BNM și șefi ai băncilor implicate în devalizarea sistemului bancar.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!