Activiștii pentru drepturile omului spun că bilanțul deceselor înregistrate în cele două săptămâni de manifestații a trecut de 500 de morți. Între timp, Teheranul l-a avertizat pe Donald Trump că orice atac al Statelor Unite va declanșa lovituri asupra Israelului și a bazelor americane din regiune considerate „ținte legitime”.
„Lucrurile aici sunt foarte, foarte grave”, a transmis un iranian din rândul participanților la protestele din stradă.
„Mulți dintre prietenii noștri au fost uciși. Trăgeau cu focuri de armă reale. E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge. Iau cadavre în camioane” - mai spune manifestantul, potrivit BBC.
Paula Hancocks, corespondent CNN: „Există această teamă că represiunea din partea forțelor de ordine iraniene va deveni și mai brutală. Câțiva protestatari care au vorbit cu CNN în ultimele zile confirmă, din păcate, că așa se întâmplă. Am vorbit cu un cuplu mai în vârstă, iar oamenii spuneau că au văzut pe străzi cetățeni de toate vârstele care protestau, iar apoi au apărut forțele de ordine, au scos armele de foc și au ucis mai mulți oameni. De asemenea, am vorbit cu un alt protestatar care ne-a relatat că atunci când a intrat într-un spital a văzut „o grămadă de cadavre”. Oamenii ies în stradă știind că își riscă viața, dar furia, frustrarea față de acest regim sunt suficient de puternice încât sunt dispuși să iasă în număr tot mai mare”.
Analiștii susțin că bilanțul deceselor ar fi mult mai ridicat decât cel estimat de activiștii pentru drepturile omului. Se vorbește despre circa 500 de morți în rândul manifestanților.
Sanam Vakil, specialistă în politică externă: „Bilanțul morților este cumplit și, din păcate, mă aștept să crească pentru că nu avem informații clare momentan. De mai multe zile internetul este închis în Iran, iar oamenii transmit informații cu picătura, atunci când reușesc să se conecteze la semnalul oferit de Starlink. Iar regimul iranian continuă să lupte împotriva protestatarilor care demonstrează o rezistență incredibilă”.
Președintele Iranului s-a adresat poporului într-o intervenție televizată, îndemnând la calm și, în același timp, încercând să minimalizeze amploarea protestelor.
Masoud Pezeshkian, președintele Iranului: „Le cerem dragilor noștri tineri, care au tras deja niște concluzii, fie ele corecte, fie greșite, să nu se lase înșelați de toți acești agitatori și teroriști. Această țară ne aparține. Protestul este un drept al oamenilor și suntem obligați să răspundem protestelor lor. Dar tulburările și atacurile asupra locurilor publice, incendierea moscheilor, arderea Cărții lui Dumnezeu... acestea fac în mod clar parte din planul Statelor Unite și al Israelului”.
Într-un nou mesaj, Donald Trump a transmis poporului iranian că Statele Unite sunt gata să-l ajute.
Jon Gambrell, The Associated Press: „Rămâne neclar ce anume va constitui declanșatorul pentru ca Trump să intervină militar. A tot lansat amenințări în ultimele zile, în timp ce regimul iranian a tăiat internetul, comunicațiile telefonice și a continuat să reprime protestele”.
Președintele parlamentului de la Teheran i-a răspuns liderului american cu un șuvoi de amenințări.
Mohammad Bagher Qalibaf, președintele parlamentului iranian: „Am un mesaj pentru delirantul președinte american: ține cont că, dacă ataci Iranul, atât teritoriile ocupate (n.r. Israelul), cât și toate centrele, bazele și navele americane din regiune vor fi considerate ținte legitime. Și chiar vom acționa preventiv pe baza indiciilor concrete privind amenințarea”.
Potrivit The New York Times, președintele american a fost informat cu privire la opțiunile de atac în Iran, vizând inclusiv obiective civile. Secretarul de stat Marco Rubio a discutat telefonic cu Beniamin Netanyahu, Israelul este plasat în stare de alertă maximă, pentru eventualitatea unor atacuri iraniene, drept reacție la o eventuală intervenție americană

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!