6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Botgros „nu chiar se simte în apele lui” la Parlament: „- Credeți că ați fost invitat pe lista PAS pentru imagine și voturi? - Posibil și asta să fie”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Nicolae Botgros, a declarat că nu se simte pe deplin în largul său în activitatea parlamentară. Întrebat dacă crede că președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a invitat pe lista partidului și pentru a contribui la imaginea formațiunii și la obținerea mai multor voturi, Botgros a răspuns că e „posibil și asta să fie”.

Foto: Facebook

Deputatul a recunoscut însă că mediul politic nu îi este la fel de familiar ca scena artistică.

„Să vă spun sincer, fără ascundere, mă simt nu chiar în apele mele aici. Când e scena mare, când vezi publicul, oamenii, orchestra în spate, te simți om și te simți la locul tău. Eu mă simt aici un pic altfel. Eu vreau să mulțumesc președintelui Igor Grosu că mă înțelege”, a declarat Botgros.

Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă declarațiile sale pot fi interpretate ca un mesaj de adio din politică.

„Adio se spune atunci când te duci pe lumea cealaltă, dar acum nu spunem nimic”, a mai adăugat acesta.


Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a anunțat pe data de 16 iunie 2025 că mai multe personalități publice vor candida pe listele PAS la alegerile parlamentare din acest an.

Liderul PAS, Igor Grosu, susține că societatea moldovenească are preconcepția că, „cei care vor să ajungă în Parlament trebuie să știe toți a scrie legi”. „Aceasta e o abordare greșită”, a spus politicianul, referindu-se la candidați precum Anastasia Nichita și Nicolae Botgros, dar și alte personalități din afara politicii, înscrise pe lista PAS la scrutinul din toamnă.


Pub