„Mergem împreună cu echipa la București. Avem multe proiecte de discutat. Facem împreună lucruri bune pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului”, a scris, dis-de-dimineață premierul Alexandru Munteanu.
La București, Alexandru Munteanu, împreună cu echipa de miniștri care îl însoțește, a fost primit de președintele României, Nicușor Dan.
„Sunt onorat să am prima vizită externă la București. Am discutat cu Președintele României, Nicușor Dan, despre relația noastră specială, întemeiată pe legătura indivizibilă dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului.
România a fost mereu alături de noi, iar acum ne oferă încredere și sprijin în parcursul nostru european. Continuăm împreună proiectele care creează tot mai multe punți între oameni: interconectarea energetică, infrastructura comună, libera circulație, cooperarea economică, educațională și culturală. Avem o agendă clară pentru următorii 10 ani și angajamentul comun de a aduce rezultate concrete pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat, într-o alocuțiune în Parlamentul RM, că România stă mai prost decât Moldova la capitolul pensii, ceea ce „îl bucură”. Acesta însă nu a explicat ce exact îl bucură, situația mai bună din Moldova sau starea lucrurilor din Romania.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!